UPDATE. Agresorul ar fi chiar fiul femeii, este una din ipotezele polițiștilor, potrivit unor surse judiciare.

Atacul a avut loc duminică dimineață, în jurul orei 6.00, în casa gardianului din București.

Femeia se afla singură în casă atunci când doi indivizi necunoscuţi au intrat în interior, au ameninţat-o şi apoi au tăiat-o cu un cuţit pe faţă şi pe gât, relatează observator.tv.

Fiul femeii, un tânăr de 18 ani şi-a găsit mama plină de sânge şi a sunat la numărul unic de urgenţă 112.

„În această dimineață, în jurul orei 06.30, prin apel 112, Secția 18 Poliție a fost sesizată de un tânăr, că la revenirea la domiciliu și-a găsit mama agresată de doi bărbați necunoscuți, care la vederea lui au fugit. La fața locului au fost direcționate echipaje de poliție, dar și de prim ajutor. Femeia a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale. Cercetările au fost preluate de Secția 18 Poliție în vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care s-a produs agresiunea și pentru identificarea persoanelor implicate”, a informat Poliția Capitalei.

Femeia a fost transportată la spital, în stare gravă, fiind băgată direct în sala de operaţii.

Agentul de la Penitenciarul Rahova se afla la locul de muncă în momentul atacului.

Donald Trump recunoaște că au loc negocieri privind „împărțirea” Ucrainei: „Problema este discutată chiar acum”
Recomandări
Donald Trump recunoaște că au loc negocieri privind „împărțirea” Ucrainei: „Problema este discutată chiar acum”


Citește și: Analiză obiectivă a site-ului Dela0.ro în cazul procurorului Augustin Lazăr. Jurnalista Diana Oncioiu a mers la Aiud pentru a vorbi cu membri ai comisiei de liberări și a contactat alți disidenți închiși în penitenciarul din Alba


 

 
 

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Wow, ce apartament are Anca Țurcașiu!! Artista stă în Panduri, într-un spațiu mic, pe care l-a decorat ca-n povești! Foarte cochet, zici că e rupt din filme! FOTO
Unica.ro
Wow, ce apartament are Anca Țurcașiu!! Artista stă în Panduri, într-un spațiu mic, pe care l-a decorat ca-n povești! Foarte cochet, zici că e rupt din filme! FOTO
ULTIMĂ ORĂ! Omul din spatele lui Călin Georgescu, reținut de Poliție! A apărut cu cagula pe față la sediul IGPR și a fost audiat mai multe ore, însă ce s-a aflat este de necrezut
Viva.ro
ULTIMĂ ORĂ! Omul din spatele lui Călin Georgescu, reținut de Poliție! A apărut cu cagula pe față la sediul IGPR și a fost audiat mai multe ore, însă ce s-a aflat este de necrezut
WOW, cum arăta Anamaria Gavrilă la 20 de ani, când poza senzual. Imagini în care NU o mai recunoști. Zâmbet de reclamă, păr "sauvage", rochii mulate
Libertateapentrufemei.ro
WOW, cum arăta Anamaria Gavrilă la 20 de ani, când poza senzual. Imagini în care NU o mai recunoști. Zâmbet de reclamă, păr "sauvage", rochii mulate
Diferența care șochează turiștii americani la benzinăriile europene
Adevarul.ro
Diferența care șochează turiștii americani la benzinăriile europene
Vedeta și iubitul ei, surprinși în ipostaze romantice în timpul unei plimbări cu barca, la scurt timp după ce au devenit părinți. Nu se feresc să își arate iubirea în public
Elle.ro
Vedeta și iubitul ei, surprinși în ipostaze romantice în timpul unei plimbări cu barca, la scurt timp după ce au devenit părinți. Nu se feresc să își arate iubirea în public
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
S-a întors în România după 12 ani, iar acum vrea să plece iar. Cu cât i-a scăzut salariul ordonanţa "Trenuleţ"
Observatornews.ro
S-a întors în România după 12 ani, iar acum vrea să plece iar. Cu cât i-a scăzut salariul ordonanţa "Trenuleţ"
Horoscop 22 martie 2025. Peștii se bucură de un bun renume și de aprecierea exprimată direct sau indirect a unui întreg grup din care fac parte
HOROSCOP
Horoscop 22 martie 2025. Peștii se bucură de un bun renume și de aprecierea exprimată direct sau indirect a unui întreg grup din care fac parte

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI