Povestea familiei Juarez a făcut înconjurul lumii după ce Alejandra a epuizat toate opțiunile pe care le avea pentru a evita deportarea și s-a văzut obligată să părăsească Statele Unite ale Americii lăsându-și fiicele și soțul în Florida.

Alejandra Juarez s-a îmbarcat de bună voie, vineri, 3 august, într-un avion care a dus-o în Mexic, pentru a nu fi încătușată și deportată forțat.

Alejandra și Temo Juarez, un cetățean naturalizat care are o firmă ce repară acoperișuri, au trăit liniștiți alături de fiicele lor, Pamela și Estela, până în 2013 când, în timpul unui control de rutină în trafic, autoritățile americane au constatat că femeia a intrat ilegal pe teritoriul Statelor Unite în 1998.

De atunci, ea s-a prezentat regulat la birourile de imigrare și i s-a permis de fiecare dată să mai stea în țară, deoarece aceștia aveau ca prioritate persoanele cu probleme juridice grave, iar imigranții care duceau o viață liniștită și nu făceau probleme erau lăsați în pace.

Dar lucrurile s-au schimbat radical după venirea la putere a administrației Trump, cei care au declarat toleranță zero imigranților.

Temo chiar a votat în 2016 pentru actualul președinte și spune acum că nu și-a dat seama că votul său îl va afecta atât de personal.

Acum, familia Juarez va fi împărțită în două: Estela se va alătura mamei sale în Mexic după ce aceasta își va stabili un domiciliu acolo, iar Pamela va rămâne cu tatăl ei în Statele Unite.

Alejandra, în vârstă de 39 de ani, a cerut să devină cetățean în 2001, însă cererea i-a fost respinsă deoarece a fost acuzată că a făcut o declarație falsă la graniță atunci când a solicitat azil în 1998. Acum, după 20 de ani în Statele Unite, ea a plecat înapoi în Mexic, acolo unde nu mai are familie sau prieteni. A ales să se stabilească în orașul Merida, în provincia Yucatan, unde o mică comunitate de soți de militari deportați ar putea să o ajute.

Pe aeroport, la momentul despărțirii de familia sa, Alejandra a declarat că dacă ar ajunge vreodată în fața lui Donald Trump i-ar pune că ceea ce face este o ”rușine” și nu înțelege cum poate face asta din moment ce „Mereu spune că iubește armata și face totul pentru armată. Soțul meu a luptat pentru această țară de trei ori, iar acum el și administrația lui cred că mă pot pedepsi. Nu mă pedepsește doar pe mine… Sper că acest lucru să-l facă fericit. Poate îl vom putea ierta vreodată”.

Soțul ei, Temo, a refuzat să răspundă întrebărilor presei spunnd că vrea să își știe soția și fetele în siguranță și apoi va spune ceea ce crede cu adevărat despre această situație.

Un congresman democrat din Florida, Darren Soto, a încercat să treacă o modificare a legii prin Congres, astfel încât Alejandra și alte persoane aflate în situația ei să poată rămâne în SUA, dar nu a obținut voturile de la republicani. „Este o rușine absolută a administrației Trump să deporteze soția unui patriot. Soțul ei, Temo, a slujit în Marina, iar în timp ce el se afla pe front, ea stătea acasă și a crescut două fete care sunt cetățeni ai Statelor Unite. Ce fel de dreptate este asta?”, a declarat Soto.

Familia Juarez este doar prima dintr-un lung șir de cazuri asemănătoare cor vor urma în viitorul apropiat, avertizează cei care se opun politicii stricte anti-imigranți promovate de Donald Trump.


Citește și: Cine sunt cei doi piloți implicați în accidentul aviatic de la Suceava. Aveau mii de ore de zbor la manșă


 

 

 
 

Urmărește-ne pe Google News