Un detaliu a atras atenția tuturor. Atât fosta soție a lui Ion Dichiseanu, cât și Ioana împreună cu fiica ei au purtat bluze albe peste hainele de doliu.

De altfel, Ion Dichiseanu a fost considerat unul dintre cei mai eleganți bărbați ai României, iar preferatele lui erau costumele albe, fiind numit de multe ori „Lordul”, datorită eleganței de care a dat dovadă.

Astfel că, într-o zi tristă și în semn de respect și apreciere pentru cel  care le-a fost întotdeauna aproape, cele mai importante femei din viața regretatului actor s-au îmbrăcat în alb și negru, reușind să atragă admirația celor din jur.

Urmărește-ne pe Google News