Petre Daea, după ordinul de protecție: Trăim în familie, suntem în familie

„Sărbătorim în familie de ziua de Crăciun. Trăim în familie, suntem în familie”, a declarat fostul ministru al agriculturii, Petre Daea, miercuri dimineață, 25 decembrie, pentru Libertatea.

În pragul Crăciunului, soția lui Petre Daea, Camelia Luchian, a solicitat un ordin de protecție față de fostul ministru. Ulterior, pe 23 decembrie, femeia s-a răzgândit și a cerut în instanță renunțarea la obținerea ordinului de protecție.

Magistrații au admis cererea de renunțare la ordinul de protecție. În consecință, Petre Daea nu mai are restricții față de soția sa.

Petre Daea a fost ministru al agriculturii din partea PSD în 5 guverne

Totuși, această decizie vine cu un cost pentru soție, care trebuie să achite statului 1.150 de lei, drept cheltuieli de judecată.

Petre Daea, în vârstă de 75 de ani, a fost ministru al agriculturii din partea PSD în guvernele Năstase, Grindeanu, Tudose, Dăncilă și Nicolae Ciucă.

 
 

Urmărește-ne pe Google News