Ştefan Bănică jr a fost alături de soţia sa, Andreea Marin Bănică, la evenimentul de marţi, care s-a desfăşurat la Teatrul Bulandra din Capitală. “Zâna” a demarat o nouă campanie alături de UNICEF şi de Pampers pentru a stopa moartea copiilor din lumea a treia. Tot cu acest prilej, Ştefan şi Andreea au cântat împreună o melodie. “Am prelucrat piesa Lullaby a lui Brahms şi am scris un text împreună cu Andreea”, spune Ştefan Bănică jr, onorat că a fost ales să reprezinte România în această campanie alături de soţia lui.
Andreea, la «Romanias Got Talent»?
Andreea Marin Bănică ar putea deveni colegă de serviciu cu soţul ei dacă ar bate palma cu PRO TV pentru a prezenta show-ul “Romanias Got Talent”. Fosta “Zână a Surprizelor” se află în prezent în ultimul stadiu al negocierilor intense cu postul de televiziune, informează Ring.