Soţii Gheorghe şi Ioana Cucuruz au fost luaţi, lunea trecută, de viitură chiar din ograda lor, în timp ce încercau să adăpostească animalele. Nepoata lor de 18 ani, Mădălina, a fost purtată de apă până în curtea unui vecin, care a reuşit să o salveze. Pentru cei doi bătrâni însă nu s-a mai putut face nimic.

Trupurile lor au fost găsite joi, la doi kilometri de casă. Fiicele lor, care lucrau în străinătate, au venit acasă pentru a-i conduce pe ultimul drum.

“Munciseră o viaţă întreagă, dar ce fericiţi erau acum… Ştiau că toţi copiii sunt la casele lor, nepoţii veneau mereu în vizită, aveam grijă de ei, dar acum i-a luat Dumnezeu”, spune plângând Gabriela (42 de ani), una dintre fetele celor doi bătrâni. Gheorghe şi Ioana Cucuruz au fost îngropaţi împreună.

Bucureştiul se pregăteşte de potop

Îngrijorat de avertizările meteo, care pentru următoarele zile, anunţă precipitaţii abundente în Capitală, primarul general Sorin Oprescu a convocat astăzi Comandamentul pentru situaţii deosebite. Edilul s-a arătat îngrijorat în special de zonele inundabile ale oraşului, adică Giuleşti-Sârbi, Apărătorii Patriei şi Străuleşti.

Citeşte şi Dan Diaconescu a dus şapte camioane cu ajutoare la Săuceşti

Citeşte şi Mama tânărului înghiţit de viitură săptămâna trecută: «Mi-a spus că se însoară, apoi l-au luat apele»

Citeşte şi Aşa înoată o fetiţă… pe stradă!

 

Rezultate Exit poll alegeri prezidențiale 2024 – turul I – cine intră în turul 2. Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale potrivit BEC!
 

Urmărește-ne pe Google News