UPDATE. Magistrații de la Judecătoria Sectorului 1 au respins, joi, contestaţia privind controlul judiciar în cazul lui Silvestru Șoșoacă.

„Respinge ca nefondată plângerea formulată de către inculpatul ŞOŞOACĂ DUMITRU SILVESTRU, ….., împotriva Ordonanţei de instituire a controlului judiciar nr. 10711/P/2021 din data de 13.12.2021 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti. Menţine măsura controlului judiciar dispusă faţă de inculpat. În temeiul dispoziţiilor art. 275 alin. (2) C.pr.pen., obligă inculpatul la plata sumei de 500 lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat. Definitivă”, se arată în decizia magistraţilor.

Întrebat de jurnaliştii prezenţi dacă a muşcat-o pe jurnalista televiziunii publice italiene Rai Uno, Lucia Goracci, Dumitru Silvestru Şoşoacă a răspuns zâmbind că „era prea osoasă, mie îmi plac cărnoase”.

Unul dintre avocaţii lui Silvestru Şoşoacă a declarat că nu există fapta pentru care acesta este acuzat. Potrivit acestuia, „sunt probe în favoarea noastră, din care rezultă nevinovăţia domnului Şoşoacă”. „Dacă doriţi, o să vă pună domnul Şoşoacă contestaţia făcută şi o să vedeţi toate argumentele pe care le-am invocat în apărare”, a adăugat acesta.

Cazinoul din Sinaia, inaugurare cu scandal. De ce a plecat familia regală din sala de spectacol: „Prea decoltat, este culmea necuviinței!”
Recomandări
Cazinoul din Sinaia, inaugurare cu scandal. De ce a plecat familia regală din sala de spectacol: „Prea decoltat, este culmea necuviinței!”

De asemenea, cel de-al doilea avocat al lui Silvestru Şoşoacă a susţinut că măsura nu are niciun fel de utilitate având în vedere că acesta nu intenţionează să plece din ţară şi nu a săvârşit fapte de aceeaşi natură penală.

Dumitru Silvestru Șoșoacă, soțul senatoarei Diana Șoșoacă, este urmărit penal pentru că a agresat un polițist, fiind pus sub control judiciar până pe 10 februarie, în urma scandalului dintre Diana Șoșoacă și jurnaliștii Rai Uno. Potrivit procurorilor, Dumitru Silvestru Șoșoacă „l-a împins pe poliţist, izbindu-l de perete, i-a pus o mână în gât, după care l-a tras de uniforma de poliție”.

Miercuri, 15 decembrie, purtătorul de cuvânt al Poliției Române, Georgian Drăgan, a prezentat cronologic filmul intervenției forțelor de ordine în urma scandalului de vineri dintre Diana Şoşoacă şi jurnaliştii italieni.

Diana Şoşoacă, plângere penală împotriva lui Iohannis

Soţia lui Dumitru Silvestru, senatoarea Şoşoacă, a fost ţinută câteva momente la uşa Judecătoriei, iar chestionată dacă este vaccinată, aceasta i-a transmis cunoscutului protestatar Ceauşescu că este „vaccinată împotriva prostiei”. Senatoarea le-a mai spus jurnaliştilor că i s-a furat laptopul şi tableta din Parlament şi urmează să depună o plângere în acest sens. Întrebată dacă bănuieşte cine i-a furat laptopul şi tableta, senatoarea Şoşoacă a răspuns „serviciile secrete”.

Vladimir Putin nu mai e interesat de discuții de pace și vrea să distrugă statul ucrainean, după incursiunea soldaților Kievului în Kursk, susțin surse de la Kremlin
Recomandări
Vladimir Putin nu mai e interesat de discuții de pace și vrea să distrugă statul ucrainean, după incursiunea soldaților Kievului în Kursk, susțin surse de la Kremlin

Despre incidentul cu jurnaliştii italieni, senatoarea a spus că Secţia 4 de Poliţie este complice la infracţiunea de ultraj şi violare de domiciliu. „Ce cauţi tu în casa mea când eu spun să ieşi afară. Dacă eu o încuiam cum a ieşit”, a punctat senatoarea.

Diana Şoşoacă a mai spus că „Iohannis a declarat la Bruxelles că am sechestrat jurnalişti italieni, s-a implicat într-o anchetă, drept pentru care facem plângere penală lui Iohannis”.

Senatoare a susţinut că primeşte informaţii de la alţi colegi parlamentari despre SRI şi SIE cu acţiuni împotriva statului român. „Deţin informaţii care dacă le-aş da acum, aş distruge o parte din UE şi din NATO, de aceea sunt atacată în acest fel”.

2664080014134643971495801069394303464957071nIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 4

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

A fost declarată stare de urgență pe teritoriul SUA. Sunt așteptate "consecinţe cu potenţial mortal"
Știrileprotv.ro
A fost declarată stare de urgență pe teritoriul SUA. Sunt așteptate "consecinţe cu potenţial mortal"
Wow! Cum arată casa lui Sorin Bontea. Și-a amenajat locuința ca-n reviste și a plantat măslini în curte: "Abia aștept să strâng recolta"
Viva.ro
Wow! Cum arată casa lui Sorin Bontea. Și-a amenajat locuința ca-n reviste și a plantat măslini în curte: "Abia aștept să strâng recolta"
Toate pozele de la nunta Monica Bîrlădeanu. Ploaie de vedete, ținute de Oscar, meniu opulent, lux și eleganță, la Palat. Actrița și medicul, în imagini rare
Libertateapentrufemei.ro
Toate pozele de la nunta Monica Bîrlădeanu. Ploaie de vedete, ținute de Oscar, meniu opulent, lux și eleganță, la Palat. Actrița și medicul, în imagini rare
Un bărbat a decis să își filmeze soția, ca să vadă ce face pe ascuns în garaj. Femeia a fost arestată după ce soțul ei a spionat-o
FANATIK.RO
Un bărbat a decis să își filmeze soția, ca să vadă ce face pe ascuns în garaj. Femeia a fost arestată după ce soțul ei a spionat-o
Antrenorul lui Rangers, desființat în Scoția din cauza lui Ianis Hagi: „Este de neînțeles, nu poți să faci asta!”
GSP.RO
Antrenorul lui Rangers, desființat în Scoția din cauza lui Ianis Hagi: „Este de neînțeles, nu poți să faci asta!”
Brandul prezent în viața românilor pe timpul comunismului reînvie: ”Spune o poveste memorabilă a unei tradiții românești”
FANATIK.RO
Brandul prezent în viața românilor pe timpul comunismului reînvie: ”Spune o poveste memorabilă a unei tradiții românești”
Val de mesaje pentru Anca Țurcașiu, după ce artista a publicat primele poze cu nepoțica ei / FOTO 'Ce oameni simpli… parcul Moghioroș, să vă bucurați de minune!'
Unica.ro
Val de mesaje pentru Anca Țurcașiu, după ce artista a publicat primele poze cu nepoțica ei / FOTO 'Ce oameni simpli… parcul Moghioroș, să vă bucurați de minune!'
Gigi Becali, moment rar în văzul echipei! I-a spus doar câteva cuvinte unui titular şi a făcut un gest imprevizibil: "Eşti tânăr, viaţa merge înainte"
Orangesport.ro
Gigi Becali, moment rar în văzul echipei! I-a spus doar câteva cuvinte unui titular şi a făcut un gest imprevizibil: "Eşti tânăr, viaţa merge înainte"
Povestea brânzei preparate într-o grotă din judeţul Cluj. Este unică în lume şi se face de peste 300 de ani
Observatornews.ro
Povestea brânzei preparate într-o grotă din judeţul Cluj. Este unică în lume şi se face de peste 300 de ani
Horoscop 7 octombrie 2024. Peștii se bucură de o imagine bună și de rezultatele unor eforturi pe care le-au depus în ultima perioadă
HOROSCOP
Horoscop 7 octombrie 2024. Peștii se bucură de o imagine bună și de rezultatele unor eforturi pe care le-au depus în ultima perioadă

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI