UPDATE. Clotilde Armand a declarat sâmbătă, la Cluj, la evenimentul de lansare a cărţii pe care a scris-o, „Am ales România”, că nu ştia de excluderea soţului ei din partid. Ea consideră că decizia de excludere a soțului său este greşită la mai multe niveluri.
„Am aflat acest lucru în timpul lansării de carte. Cred că el poate să facă apel. Pentru mine este o decizie greşită a lui, care a creat o decizie greşită a Biroului Naţional. Este ca la tenis. Daca mingea e greşită, în loc ca cineva să o oprească, se continuă mai departe şi e greşit mai departe. Cred că este o decizie greşită şi la nivel uman, pentru că o prietenie de 20 de ani cu un om loial şi sincer nu se aruncă în aer pentru un moment de criză după alegeri. Este o decizie greşită la nivel de resurse umane, pentru că Sergiu Moroianu este un om de mare calitate şi pentru USR este un atu că el este acolo un om loial care de ani de zile luptă. Este o decizie greşită şi la nivel de management, pentru că o persoană care sesizează nişte probleme, care nu s-a făcut auzită în cazul Comisiei de Arbitraj, al cărui mesaj nu a fost auzit şi înţeles la nivel de partid şi s-a dus public din această cauză, este un om care trebuie respectat. În orice organizaţie este bine să ai oameni care trag semnalul de alarmă. Un om care trage semnalul de alarmă trebuie să fie respectat. Încă o greşeală este faptul că înainte să se răspundă la ce a spus el, a fost exclus. Din punctul meu de vedere, această decizie este greşită”, a declarat Clotilde Armand, conform Digi 24.
Clotilde Armand a mai explicat că Sergiu Moroianu nu a putut participa la şedinţa de partid pentru că trebuia să stea cu copiii cât timp ea se afla la Cluj-Napoca, pentru a-şi lansa cartea.
Clotilde Armand a mai spus că astfel de episoade sunt „crize normale” în viaţa unui partid şi a promis că această „criză de maturitate” va fi depăşită.
„Sunt crize normale. Va trebuie să vedem ce facem, dar în niciun caz aşa ceva nu ne va distruge. Suntem mult mai solizi decât atât. E normal ca după alegeri să fie nişte crize. Sunt mai multe subiecte care au fost gestionate într-un mod nu foarte democratic şi transparent pentru că era presiunea timpului şi a evenimentelor.
Decizia de excludere a lui Moroianu a fost luată în cadrul unei şedinţe a conducerii partidului condus de Nicuşor Dan.
Anunțul a fost făcut de Nicușor Dan sâmbătă dimineața, pe pagina sa de Facebook. Acesta consideră că momentul este trist, însă consideră că Moroianu a lansat un atac lipsit de etică și a rănit mii de oameni care au muncit la acest proiect.
„Este o decizie tristă. L-am invitat să dea explicaţii, dar nu a venit. Sunt foarte multe lucruri neadevărate pe care le-a spus, lucruri care ne prejudiciază imaginea foarte tare, cum ar fi faptul că am fi asociaţi cu Soros, că nu am fi fost transparenţi cu banii în campanie sau că ar fi fost servicii fictive plătite în campanie”, a declarat Nicuşor Dan despre excluderea lui Moroianu.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro