Decolarea a avut loc la ora 5.49 (9.49 GMT) și a fost salutată în aplauzele din sala de control a SpaceX. Andocarea pe SSI va avea loc în mai puţin de 24 de ore.

Aceasta este a treia călătorie cu echipaj SpaceX, compania privată condusă de miliardarul Elon Musk, care transportă astronauţi ai NASA după nouă ani de dominaţie americană în faţa rachetelor ruseşti Soyuz.

Misiunea, numită „Crew-2”⁣, include doi astronauţi americani, Shane Kimbrough şi Megan McArthur, dar şi pe japonezul Akihiko Hoshide şi pe francezul Thomas Pesquet de la Agenţia Spaţială Europeană (ESA). Cu toţii au mai călătorit în spaţiu.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 3

Internauţii entuziasmați au aplaudat atunci când i-au văzut pe cei patru astronauţi la intrarea pe orbită, datorită unei camere instalate în nava Dragon.

Recent, NASA a semnat un contract în valoare de 2,9 miliarde de dolari cu SpaceX, fiind aleasă de agenția spațială din SUA pentru a trimite următorul echipaj de astronauţi americani pe Lună, într-o misiune care va reprezenta o premieră după anul 1972.

Foto: Profimedia

 
 

Urmărește-ne pe Google News