Cuprins:
Acest succes a fost salutat pe rețelele sociale de companie, care a anunțat cu entuziasm: „Mechazilla a prins booster-ul Super Heavy!”, referindu-se la turnul gigantic de lansare folosit pentru această operațiune.
Watch Starship's fifth flight test https://t.co/LVrCnTv797
— SpaceX (@SpaceX) October 12, 2024
De ce este este atât de important testul. Racheta Starship și strategia de reducere a costurilor
Racheta Starship, cea mai puternică din lume, este concepută pentru a fi complet recuperabilă după fiecare zbor, o strategie care vizează reducerea costurilor și accelerarea ritmului de lansare.
Al cincilea zbor de testare al Starship a avut loc la baza Starbase din Texas, la ora locală 07:25. Spre deosebire de zborurile anterioare, când Super Heavy ajungea în ocean, SpaceX a reușit de această dată să o readucă la sol, capturând booster-ul cu ajutorul brațelor turnului, la aproximativ nouă minute după decolare, spune și site-ul specializat de știință Space.com.
După separarea cu succes a celor două trepte ale rachetei, Super Heavy a aprins din nou trei dintre cele 33 de motoare Raptor ale sale pentru a-şi încetini coborârea rapidă spre rampa de lansare folosită de SpaceX, în timp ce se îndrepta spre turnul de lansare. Turnul este prevăzut cu două braţe metalice mari, supranumite „cârlige”.
Treapta superioară Starship a explodat la câteva secunde după ce a atins apele Oceanului Indian
În timp ce Super Heavy era recuperat, vehiculul Starship și-a continuat zborul, având ca obiectiv să aterizeze în Oceanul Indian. În timpul zborului anterior, Starship reușise deja o coborâre controlată, marcând o premieră pentru acest vehicul.
Totuşi, treapta superioară Starship a explodat la câteva secunde după ce a atins apele Oceanului Indian, relatează site-ul futurism.com, care vorbeşte despre imagini spectaculoase ce au arătat „o bulă de foc masivă, un final dramatic pentru un test de lansare care s-a desfăşurat, până atunci, ca la carte”.
Nemulțumirile lui Musk. SpaceX se confruntă cu critici și controverse
SpaceX a declarat că a petrecut ani întregi pregătind această manevră riscantă, îmbunătățind structura și tehnologiile necesare pentru a maximiza șansele de succes. Compania a revizuit și scutul termic al vehiculului Starship, după ce au fost observate daune în timpul testelor anterioare, cauzate de frecarea cu atmosfera.
În ciuda acestor realizări tehnice, SpaceX se confruntă cu critici și controverse. Elon Musk a reproșat Administrației Federale a Aviației (FAA) lentoarea proceselor de aprobare pentru lansări, afirmând că este mai rapid să concepi și să construiești o rachetă decât să obții o licență de zbor.
SpaceX se confruntă, de asemenea, cu acuzații privind impactul asupra mediului al operațiunilor sale. În timpul primului zbor de testare din aprilie 2023, o parte din baza de lansare a fost distrusă de puterea decolării, ridicând îngrijorări cu privire la consecințele pentru ecosistemele din apropiere.