În 2009, când a primit spre judecare “Dosarul transferurilor”, Geanina Terceanu stătea cu chirie într-o garsonieră din cartierul Timpuri Noi. Judecătoare la Tribunalul Bucureşti, Terceanu probabil că nu era deloc mulţumită de situaţia sa imobiliară, iar “ciocnirea” cu familia Becali putea să fie transformată într-o oportunitate. Ceea ce s-a şi întâmplat, până la un punct. Conform motivării arestării preventive a Geaninei Terceanu, prin intermediul unui avocat, aceasta a luat legătură cu Ion şi Victor Becali, exprimându- şi intenţia de a-i ajuta. Adică de a-i achita în “Dosarul transferurilor”. Apoi au început să curgă banii, în total 220.000 de euro, conform procurorilor DNA.
Nu ştia câţi bani i-au trimis
“I-am dat banii surorii judecătoarei într- un plic introdus într- o pungă de chipsuri, aceasta i-a luat şi a intrat în casă cu banii. (…) Terceanu Geanina m-a întrebat câţi bani sunt în plicul din pungă şi eu i-am spus că sunt 105.000 de euro”, a declarat unul din martorii din dosar. Fără să stea pe gânduri, Terceanu şi-a cumpărat cu banii jos un apartament în apropiere de Sun Plaza Mall.
Bani mai mulţi, planuri mai mari
Nici măcar nu încasase toată şpaga de la fraţii Becali, dar deja începuse să viseze. Martorul chiar i-a atras atenţia că face o greşeală. “Tot din discuţiile cu Terceanu Geanina am înţeles de la aceasta că, după ce primise cei 105.000 de euro, intenţiona să îşi cumpere o casă mai mare, într-o zonă rezidenţială, însă eu am sfătuit-o să nu facă acest lucru, întrucât «bate la ochi»”, a declarat martorul. Planurile privind casa au fost amânate, iar Geanina Terceanu şi-a îndeplinit promisiunea: i-a achitat pe toţi cei din “Dosarul transferurilor”. Mai mult, le-a trimis prin acelaşi martor motivarea sentinţei înainte de a fi făcută publică. “După pronunţarea hotărârii, m-am întâlnit din nou cu Terceanu Geanina, împrejurare în care aceasta mi-a dat un draft de pe motivarea sentinţei care urma să apară la Tribunalul Bucureşti, spunându-mi să o dau familiei Becali”, a mai declarat martorul.

Primul sondaj înaintea turului 2 al alegerilor prezidențiale, prezentat de Nicușor Dan. La ce diferență este față de George Simion
Recomandări
Primul sondaj înaintea turului 2 al alegerilor prezidențiale, prezentat de Nicușor Dan. La ce diferență este față de George Simion

Judecătoare: Nu daţi în gât!

Referindu-se la faptul că martorul şi-a pus soţia să facă pe intermediarul între fraţii Becali şi judecătoare, cea din urmă s-a arătat nemulţumită. Iată un fragment din interceptări:
Martor: Am pus-o pe ea.
Geanina Terceanu: Ştii ceva? Mie nu-mi place să lucrez cu femeile, ştii? Că femeile sunt proaste…! (……..)
Geanina Terceanu: Nu spuneţi… nu spuneţi nimic! Asta este!
Martor: Băi, stai liniştită, că dacă vroiam să te dau până acum, te dădeam. Stai liniştită, că nu dau nimic.
Geanina Terceanu: Deci, pedeapsa o dă instanţa! Ai înţeles? Deci, nu daţi în gât, că pedeapsa o dă instanţa!

Urmărește în fiecare zi seria de materiale dedicate finalei prezidențiale – „Nicușor Dan vs George Simion”! 

Google News Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

„Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii
Unica.ro
„Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii
S-a aflat cine a făcut, de fapt, contestație la CCR pentru anularea turului 1 al alegerilor, câștigat de George Simion și toți au rămas mască când au văzut despre cine e vorba. S-a invocat manipularea, dar nu numai
Viva.ro

„El o să câștige alegerile!”. Vica Blochina, numerolog cu diplomă, a făcut analiza candidaților la președinție și dă verdictul. Previziuni neașteptate și despre Călin Georgescu
Libertateapentrufemei.ro
„El o să câștige alegerile!”. Vica Blochina, numerolog cu diplomă, a făcut analiza candidaților la președinție și dă verdictul. Previziuni neașteptate și despre Călin Georgescu
„Îmi este ciudă că gândesc”. Un cunoscut economist analizează discursurile candidaților la prezidențiale
Adevarul.ro
„Îmi este ciudă că gândesc”. Un cunoscut economist analizează discursurile candidaților la prezidențiale
Nu mai ascund faptul că s-au logodit! Celebrul cuplu și-a făcut debutul la MET Gala 2025 în ținute asortate, însă inelul de logodnă al artistei a atras toată atenția. Foto
Elle.ro
Nu mai ascund faptul că s-au logodit! Celebrul cuplu și-a făcut debutul la MET Gala 2025 în ținute asortate, însă inelul de logodnă al artistei a atras toată atenția. Foto
Traian Băsescu nu a mai răbufnit niciodată ca acum: „Să arate cine e Călin Georgescu!”Ce a scos la iveală și despre George Simion stă pe buzele tuturor: „Triumfă și...”
Unica.ro
Traian Băsescu nu a mai răbufnit niciodată ca acum: „Să arate cine e Călin Georgescu!”Ce a scos la iveală și despre George Simion stă pe buzele tuturor: „Triumfă și...”
Primele efecte după aprecierea EURO şi creşterea ROBOR: rate mai mari şi cu 150 de lei
Observatornews.ro
Primele efecte după aprecierea EURO şi creşterea ROBOR: rate mai mari şi cu 150 de lei
Horoscop 8 mai 2025. Săgetătorii au șansa de a ajunge la concluzii constructive în legătură cu rolul și locul lor în familie
HOROSCOP
Horoscop 8 mai 2025. Săgetătorii au șansa de a ajunge la concluzii constructive în legătură cu rolul și locul lor în familie

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI