În decembrie 2022, doctorița a primit 100 de lei de la un pacient care suferea de două forme de cancer, reiese din înregistrările anchetatorilor. Inițial, pacientul i-a dat doctoriței 50 de lei, dar ea i-a dat banii înapoi, spunându-i acestuia că are două cancere.
Pacientul a pus atunci într-o coală de hârtie împăturită două bancnote de 50 de lei, pe care le-a înmânat medicului. Aceasta i-a spus că nu trebuie să se deranjeze, apoi i-a mulțumit.
Anchetatorii începuseră să o monitorizeză din noiembrie 2022, după ce au primit mai multe plângeri de la pacienți.
A amânat tratamentul până a primit „plicul”
Anca Dumitrovici Ababneh a fost denunțată prima data în martie 2022, de un pacient care a acuzat că medicul i-a cerut și a primit bani pentru prescrierea tratamentului.
Al doilea denunț a fost în iunie 2022, când familia unui pacient a reclamat că doctorița nu a vrut să îi prescrie tratamentul recomandat de un alt oncolog din Iași.
Martorii citați de anchetatori au spus că Anca Dumitrovici Ababneh a amânat începerea tratamentului, din decembrie 2021 până în martie 2022. Între timp familia pacientului a aflat de la alți pacienți că trebuie „să dea plicul”.
În aprilie 2022, disperați că tratamentul oncologic nu a fost reluat, aparținătorul bolnavului i-a promis doctoriței că face un împrumut și vine cu banii, iar imediat a primit formularul de consimțământ pentru administrarea tratamentului.
Medicamentul comandat a venit în aproximativ două săptămâni, însă pacientul murise deja.
Ultima mită încasată de Anca Dumitrovici Ababneh, din cele 64 documentate în anchetă, a fost luată în după-amiaza zilei în care a fost reținută, când a primit de la aparținătorul unui pacient 200 de lei.
Șefa Secției de Oncologie a Spitalului din Suceava a primit în mod repetat de la pacienţii bolnavi de cancer sau de la apropiaţii acestora sume cuprinse între 50 de lei şi 50 de euro, dar şi diverse produse alimentare, între care miere, caşcaval şi brânză, susțin procurorii.
Anca Ababneh Dumitrovici a fost arestată preventiv pentru 30 de zile, sâmbătă, pentru luare de mită în formă continuată, a transmis Agerpres, citând Parchetul Tribunalului Suceava. Doctorița a contestat decizia, iar miercuri instanța a decis plasarea ei în arest la domiciliu. Măsura luată în cursul zilei de miercuri este definitivă și nu mai poate fi contestată la altă instanță.