Fostul polițist Vasile Costeniuc și-a pierdut tatăl, în vârstă de 80 de ani, la Spitalul Județean Suceava. Luni, 6 aprilie, bărbatul s-a dus la morga unităţii medicale ca să ridice trupul neînsufleţit al părintelui său. Era însoţit de fratele său şi de şoferul unei firme care se ocupă de înmormântări, scrie Adevărul

Poliţistul susţine că şoferul i-a spus că dea 100 de lei pentru că „aşa se face”. Banii au fost puşi într-o cutie de la pantofi, „pe care s-a pus repede capacul ca să nu se infecteze”.

„Îl bagă în sicriu, înşurubează
şi la revedere”

„Eram primul venit şi mi s-a spus că sunt primul servit. Acolo ni s-a făcut un scurt instructaj, ce trebuie să facem. Din vorbă în vorbă le-am spus că am lucrat în Poliţie vreo 25 de ani. Mi-au spus că merg să iau mortul. Cât stăteam acolo, eram cu şoferul de la firma de pompe funebre. Şi mi-a spus că ce se întâmplă, nu dăm nimic? L-am întrebat pe şofer şi mi-a spus că trebuie să dau 100 de lei. I-am spus fratelui meu să-mi dea 100 de lei, gândindu-mă că intră în banii de spălat. Vă daţi seama, cu mortul acolo. Scoate o cutie de pantofi neagră şi am pus 100 de lei. M-am dus lângă tata şi m-au întrebat dacă vreau să-i fac o poză ca şi cum mi-ar fi făcut o favoare. I-am făcut o fotografie. Îl bagă în sicriu, înşurubează şi la revedere”, a povestit fostul polițist Vasile Costeniuc pentru Adevărul.

Banii nu au fost luaţi de angajatul de
la firma privată, a mai spus fostul poliţist, care a văzut cutia
în morgă. „Cutia a rămas acolo. Doamna asistentă a luat banii”,
susţine bărbatul.

În plus, n-a reuşit nici să mai recupereze telefonul tatălui său, a mai spus el.

Acuzațiile fostului polițist au fost susținute de alți doi suceveni care au povestit că au trecut printr-o experiență identică.

Parchetul Sucevean Suceava s-a autosesizat

Parchetul Județean Suceava a deschis o anchetă și a început urmărirea penală in rem pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită.

„Având în vedere informaţiile vehiculate în spaţiul public, respectiv în mediul on-line, în presă şi pe reţelele de socializare, privind săvârşirea de infracţiuni de corupţie de către personalul de la morga din cadrul Spitalului Judeţean „Sf. Ioan cel Nou” Suceava, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârşirea infracţiunii de luare de mită, fiind constituit un dosar penal”, se arată într-un comunicat de presă transmis de procurori. 

„Din actul de sesizare rezultă că în perioada martie – aprilie 2020 funcţionari publici din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Suceava „au pretins şi primit diferite sume de bani de la membrii de familie ai persoanelor decedate în această perioadă, pretinzând aceste sume pentru „eforturile” făcute în legătură cu constatarea decesului, îmbălsămarea persoanelor decedate, îmbrăcarea acestora, etc., deşi toate aceste servicii intră în atribuţiile de serviciu ale personalului angajat în cadrul instituţiei medicale. În prezent se efectuează urmărire penală in rem, cu privire la fapte, pentru clarificarea situaţiei de fapt şi pentru stabilirea existenţei răspunderii penale”.

Sursa foto: Digi24

Urmărește-ne pe Google News