Penalizare,100 de euro

“Nu se mai putea circula din cauza imigranţilor care se repezeau la maşini, ca la un concurs, să le spele geamurile. Erau obraznici şi agresivi.

Sute de şoferi au depus plângeri pentru a se rezolva problema spălătorilor de parbrize de pe străzi”, a declarat în presa italiană un consilier al primăriei din Roma. Acesta a menţionat că aceia care vor încălca noua ordonanţă vor trebui să plătească pe loc 100 de euro, iar obiectele de lucru- produsele de curăţat, cârpele, periile – vor fi confiscate. Conform declaraţiei unui adolescent român de etnie rromă, în zilele bune, el reuşea să facă 80 de euro pe zi, iar, de când cu criza, câştigă doar 40 de euro.


Alt scandal zguduie peninsula – Crucifixul, «afară» din şcoli

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a interzis crucifixele în sălile de clasă din Italia, pe motiv că se încalcă libertatea de religie a copiilor, aceştia fiind nevoiţi să accepte crucifixul, deşi sunt de altă credinţă decât cea catolică. Hotărârea a fost luată în urma unui proces intentat de o finlandeză stabilită în Peninsulă. Aceasta s-a judecat cu statul italian, după ce directorul şcolii frecventate de cei doi fii ai săi a refuzat să înlăture crucile din clase.

Cum arată buletinul de vot pentru alegerile prezidențiale din 24 noiembrie!
 

Urmărește-ne pe Google News