„Spania va debloca o anvelopă urgentă de 3,5 milioane de euro pentru ca UNRWA să-şi poată menţine activităţile pe termen scurt”, a declarat ministrul spaniol de externe, José Luis Albares, în cadrul unei audieri dintr-o comisie parlamentară.
„Situaţia UNRWA este disperată şi există un risc important ca activităţile sale umanitare în Gaza să fie paralizate în următoarele săptămâni”, a adăugat el.
12 țări, inclusiv România, și-au suspendat finanțarea pentru UNRWA, în urma acuzațiilor Israelului
„Coloana vertebrală” a ajutorului în Fâşia Gaza, potrivit ONU, UNRWA este acuzată de Israel că este „total infiltrată de Hamas” şi că 12 dintre cei 13.000 de angajaţi ai agenţiei au fost implicaţi în atacul de la 7 octombrie comis pe teritoriul Israelului de mişcarea islamistă palestiniană.
În urma acestor acuzaţii, agenţia ONU a concediat cele mai multe persoane vizate de acuzaţii şi a promis o anchetă aprofundată, precum şi urmărirea judiciară a celor vinovaţi.
Drept reacţie, în jur de 12 ţări, dintre care donatori importanţi precum SUA, Germania, Regatul Unit şi Suedia, dar și state precum România, şi-au anunţat suspendarea finanţării către agenţie.
Șeful UNRWA avertizează că agenția se va închide până la finalul lunii februarie
„Dacă finanţările rămân suspendate, va trebui foarte probabil să ne încetăm operaţiunile până la sfârşitul lui februarie, nu numai în (Fâşia) Gaza, ci în toată regiunea”, a avertizat joi şeful UNRWA, Philippe Lazzarini.
Potrivit şefului diplomaţiei europene, spaniolul Josep Borrell, fondurile suspendate se ridică în prezent la „peste 440 de milioane de dolari (409 milioane de euro), respectiv aproape jumătate din veniturile aşteptate de agenţie în 2024′.
În cadrul Uniunii Europene, Spania este una dintre vocile cele mai critice faţă de Israel de la începutul conflictului provocat de atacul Hamas de la 7 octombrie, care s-a soldat cu 1.160 de morţi în Israel, în majoritate civili, potrivit unui bilanţ al AFP care pleacă de la date oficiale israeliene.
Aproximativ 250 de persoane au fost răpite, dintre care 132 sunt în continuare ţinute ostatice în Gaza, în timp ce 27 sunt considerate moarte.
Drept ripostă, Israelul a jurat să distrugă Hamas, care a venit la putere în Fâşia Gaza în 2007, şi a lansat o amplă operaţiune militară care s-a soldat cu 27.365 de morţi, în mare majoritate femei și copii, potrivit Ministerului Sănătăţii al Hamas.
Citiți și:
- Scandalul care înconjoară principala agenție ONU din Fâșia Gaza. „Milioane de persoane depind de ea pentru simpla lor supravieţuire”
- O agenție a ONU anchetează mai mulți angajați, acuzați de Israel de implicare în atacul Hamas din 7 octombrie
- MAE a anunțat că suspendă finanțarea către agenția ONU acuzată că a avut angajați implicați în atacul Hamas asupra Israelului, la o zi după ce afirmase că nu a luat o decizie
- Josep Borrell avertizează că renunțarea la finanțarea agenției ONU acuzate că a avut angajați implicați în atacul Hamas este „disproporționată și periculoasă”
- Șeful ONU anunță că nouă angajați ai agenției pentru refugiaţi palestinieni, acuzați de implicare în atacul Hamas, au fost concediaţi
- UE cere un audit independent asupra UNRWA, după acuzațiile că angajați ai agenției au fost implicați în atacul Hamas din Israel
- Mai multe țări, în frunte cu SUA, au oprit finanțarea unei agenții ONU acuzate de implicare în sprijinirea atacului Hamas asupra Israelului
Foto: Profimedia Images