Spania a ajuns la 40.105 de decese cauzate de COVID, după ce miercuri a înregistrat 311 noi decese. Cu o zi în urmă, Spania a atins recordul de decese în 24 de ore, cu peste 400 de noi decese.
De asemenea, şi Franţa a atins acest prag de 40.000 de morţi în urmă cu mai puţin de o săptămână, iar Marea Britanie a depăşit pragul de 50.000 de morţi.
Totuşi, autorităţile spaniole estimează că epidemia a intrat într-o fază de „stabilizare netă”.
„Sunt mai multe zile de când incidenţa cumulată pe 14 zile s-a stabilizat în jurul a 525 de cazuri la 100.000 de locuitori”, a explicat marţi Fernando Simon, directorul centrului de urgenţă sanitară al Ministerului Sănătăţii.
Pe 25 octombrie, guvernul a declarat stare de urgenţă sanitară, care implică o interdicţie de circulaţie aproape în întreaga ţară şi autorizează autorităţile regionale competente în materie de sănătate să ia măsuri anti-COVID.
Mai multe regiuni şi-au închis teritoriul sau au dispus închiderea barurilor şi restaurantelor, iar unele fac presiuni pentru a urma exemplul altor ţări europene care au decretat izolarea la domiciliu.
Ministrul sănătăţii, Salvador Illa, a exclus această eventualitate pentru moment, estimând că trebuie mai întâi să vadă rezultatele măsurilor luate până în prezent. Cu peste 1,4 milioane de cazuri înregistrate oficial, Spania este una dintre ţările europene cu cel mai mare număr de infectări.