Angajații spanioli din construcții și industrie se întorc săptămâna aceasta la muncă, după două săptămâni de ”hibernare” a economiei. Unii au făcut-o deja, luni, în vreme ce alții, care încă sărbătoresc Paștele, o vor face marți.

Premierul Pedro Sánchez a insistat duminică asupra fapului că țara nu este în faza de de-escaladare. Carantina va continua, a explicat el, potrivit El Pais, dar se va întoarce în prima fază, cea reglementată de deciziile luate pe 14 martie.

Asta înseamnă că partea cea mai mare a populației va sta în continuare în case, iar școlile, barurile, restaurantele, instituțiile culturale și cele mai multe magazine vor rămâne închise.

Iar întoarcerea la muncă a angajaților din sectoarele neesențiale se va face odată cu consolidarea unor măsuri de protecție. Guvernul a anunțat că va distribui zece milioane de măști și a publicat un ghid cu reguli de siguranță.

Peste 17.000 de persoane au murit de la începutul epidemiei și până acum în Spania, iar cifra zilnică a deceselor, deși în scădere, este încă destul de mare.

Anxietate și incertitudine: Greu lovită de epidemie, Spania iese azi parțial din carantină pentru a-și salva economia. Iată cum o face
Cifra zilnică a deceselor este în scădere în Spania Sursa: Worldometers
Cât a costat nesimțirea lui Iohannis
Recomandări
Cât a costat nesimțirea lui Iohannis

”O măsură imprudentă”

Dezbaterea internă este însă aprinsă și nu toată lumea este de acord cu guvernul socialist al lui Sanchez.

Guvernul regional catalan consideră măsura ”imprudentă” și ”necugetată”. Și președinta comunității Madrid, Isabel Díaz Ayuso, și-a manifestat îndoielile. ”Un alt val de infecții ar fi de neiertat”, a avertizat ea într-o conferință cu premierul, duminică.

Experții înșiși admit că decizia de a reporni economia vine într-un moment de incertitudine.

”Nimeni nu știe dacă prelungirea cu cinci zile a carantinei va avea un efect benefic semnificativ sau dacă efectul economic va fi mai important”, spune Toni Trilla, epidemiolog și membru al comisiei științifice care consiliază guvernul.

Expertul explică însă că reducerea majoră a circulației persoanelor în Spania a avut loc pe 14 martie, atunci când guvernul a declarat stare de urgență și anunțat prima fază a carantinei.

Din momentul în care s-a anunțat că oamenii vor trebui să stea în case, mobilitatea în țară s-a redus cu 70%. Odată cu introducerea carantinei totale, mobilitatea a mai scăzut cu 10%. Prin urmare, acum nu trecem de la alb la negru. Am putea avea o creștere cu 10% a mobilității și o creștere a infecțiilor, dar ceilalți 70% vor trebui să respecte aceleași restricții ca până acum și nu își vor părăsi casele.

Toni Trilla, epidemiolog:

”Trecerea de la carantina totală la una mai puțin restrictivă implică un risc, dar este unul modest”, spune un alt epidemiolog, Joan Ramon Villalbí, care este de acord cu decizia guvernului.

Problema accesului facil la locuințe în România. Vincze Enikő, activistă pentru dreptate locativă: „Gradul de profitabilitate contribuie masiv la creșterea permanentă a prețurilor” | Interviu

În dezacord cu cei doi și cu guvernul se află însă María José Campillo, un oficial al Confederației Sindicatelor Medicale din Spania (CESM).

El a făcut referire la lipsa unei campanii de testare masivă în rândul populației.

Vom reduce carantina fără să știm câți oameni sunt afectați și câți sunt fără simptome.

María José Campillo, sindicalist din Sănătate:

Sursa noilor infecții trebuie identificată

Benito Almirante, șeful departamentului de boli infecțioase de la spitalul Vall dHebron, din Barcelona, crede că dezbaterea este mai degrabă politică decât științifică și atrage atenția asupra faptului că populația este acum mai conștientă de măsurile de protecție pe care trebuie să le respecte.

Almirante mai crede și că numărul de oameni care pot transmite virusul este mai mic decât acum două săptămâni.

Ce este însă necesar, crede medicul, este ca autoritățile să afle de unde anume vin cele 4.000 de noi cazuri de infecție care apar în fiecare zi.

Dacă noile cazuri apar în căminele de bătrâni, atunci măsurile de control trebuie să se schimbe acolo. Dacă sunt infecții interfamiliale, atunci carantina are de fapt un efect negativ. Dacă aceste infecții se transmit între angajații din sectoarele esențiale, atunci înseamnă că nu există nici o șansă să le evităm.

Benito Almirante, medic boli infecțioase din Barcelona:
Cine a ucis-o pe Geanina? Singurul suspect din anchetă, un profesor de istorie, a fost achitat definitiv, din lipsă de probe
Recomandări
Cine a ucis-o pe Geanina? Singurul suspect din anchetă, un profesor de istorie, a fost achitat definitiv, din lipsă de probe
Anxietate și incertitudine: Greu lovită de epidemie, Spania iese azi parțial din carantină pentru a-și salva economia. Iată cum o face
Numărul zilnic de cazuri este în scădere Sursa: Worldometers

Oricum, chiar medicii atrag atenția asupra efectului economic al carantinei totale.

”Carantina totală are consecințe serioase. Există oameni care trăiesc de la o zi la alta după atât timp fără activitate economică, oameni care nu vor mai avea bani de mâncare. Asta va avea efecte asupra sănătății, pe termen mediu, dar și consecințe psihologice”, avertizează epidemiologul Joan Ramon Villalbí.

Iar medicii subliniază că și spitalele au nevoie de o întoarcere la normalitate.

Când economia va fi repornită vom avea mai multe infecții. Am făcut un efort să oprim valul, dar viața merge mai departe. Avem pacienți cronici pe care trebui să îi vedem, spitale care și-au încetat activitatea. Toate aceste lucruri trebuie repornite.

Javier Arranz, de la Societatea Spaniolă pentru Medicina de Familie:

Ce recomandă guvernul angajaților care se întorc la muncă

  • Nu mergeți la muncă dacă aveți simptome. Dacă aveți simptomele asociate cu COVID-19, sunați la linia de urgență sau la spitalul dumneavoastră și urmați instrucțiunile.
  • Folosiți transportul privat dacă este posibil. Ghidul recomandă folosirea motoretelor sau a bicicletelor, eventual mersul pe jos, dacă acesta este o opțiune. Automobilul este o variantă, dar autoritățile recomandă curățarea atentă a vehiculului și evitarea călătoriei cu mai mult de un pasager, care trebuie să stea pe bancheta din spate.
  • Folosiți masca în transportul public.
  • Mențineți o distanță de doi metri.
  • Reduceți pe cât posibil contactul dintre personal și clienți.
  • Stabiliți ore flexibile pentru a reduce aglomerația în orele de vârf.
  • Spălați hainele de muncă în apă fierbinte. Ghidul recomandă spălarea hainelor de muncă sau a uniformelor la un ciclu complet al mașinii de spălat, la o temperatură cuprinsă între 60 și 90 de grade. Hainele trebuie dezbrăcate la finalul turei și duse acasă într-o pungă sigilată.
Unii spanioli se întorc săptămâna aceasta la muncă FOTO: EPAIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 6
Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Un copil de 3 ani și alți 4 oameni au murit într-un accident pe „Drumul morții”. Planul Roşu de Intervenţie, activat. FOTO
Știrileprotv.ro
Un copil de 3 ani și alți 4 oameni au murit într-un accident pe „Drumul morții”. Planul Roşu de Intervenţie, activat. FOTO
Wow! Incredibil cum arată și cu ce se ocupă soția lui Marcel Ciolacu. Sunt căsătoriți de mai bine de 20 de ani, însă abia acum s-a aflat
Viva.ro
Wow! Incredibil cum arată și cu ce se ocupă soția lui Marcel Ciolacu. Sunt căsătoriți de mai bine de 20 de ani, însă abia acum s-a aflat
“De câte ori l-ai înșelat pe Viorel?”, a întrebat-o Denise Rifai pe Oana Lis în emisiune. Iar Oana Lis a răspuns
Libertateapentrufemei.ro
“De câte ori l-ai înșelat pe Viorel?”, a întrebat-o Denise Rifai pe Oana Lis în emisiune. Iar Oana Lis a răspuns
De duminică, 10 noiembrie, de la ora 10, soarta se schimbă în bine pentru patru zodii. Începe să le meargă ca pe roate
FANATIK.RO
De duminică, 10 noiembrie, de la ora 10, soarta se schimbă în bine pentru patru zodii. Începe să le meargă ca pe roate
Lovitură pentru Marian Iancu » Ce se întâmplă cu averea fostului patron din Liga 1
GSP.RO
Lovitură pentru Marian Iancu » Ce se întâmplă cu averea fostului patron din Liga 1
Theo Rose a dezvăluit imagini inedite cu fiul ei. Ce mult a crescut Sasha: „Fiu-miu și blondele = necaz” FOTO
Elle.ro
Theo Rose a dezvăluit imagini inedite cu fiul ei. Ce mult a crescut Sasha: „Fiu-miu și blondele = necaz” FOTO
'Faceți loc că începe show-ul!' La 54 de ani, Loredana Groza a renunțat de tot la haine! Imaginile au 'încins' internetul / FOTO
Unica.ro
'Faceți loc că începe show-ul!' La 54 de ani, Loredana Groza a renunțat de tot la haine! Imaginile au 'încins' internetul / FOTO
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Financiarul.ro
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Încă trei români, confirmați morți în urma inundațiilor din Spania ridicând numărul total la 7. Alţi trei conaţionali sunt daţi dispăruţi
Observatornews.ro
Încă trei români, confirmați morți în urma inundațiilor din Spania ridicând numărul total la 7. Alţi trei conaţionali sunt daţi dispăruţi
Horoscop 10 noiembrie 2024. Capricornii au în față o zi care îi invită la generozitate în orice formă le este cunoscută această stare
HOROSCOP
Horoscop 10 noiembrie 2024. Capricornii au în față o zi care îi invită la generozitate în orice formă le este cunoscută această stare

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI