Pe o hartă a Europei majoritar verde, semn al unei incidențe COVID scăzute, Peninsula Iberică este aproape total roșie în acest moment. Aceasta este scara cromatică folosită de ECDC (Centrul european pentru prevenția și controlul bolilor) pentru a avertiza despre riscurile călătoriei în statele UE. 

Rata incidenței: de 20 ori mai mare între nevaccinați

Potrivit datelor ECDC, numai două țări au o incidență COVID mai mare decât Spania în acest moment: Cipru și Portugalia, deși ultima deja este pe o pantă mai bună, potrivit site-ului MyWorldInData. Este o diferență uriașă în ceea ce privește numărul de infecții per capita: Germania are puțin peste 7 cazuri la 100.000 de locuitori în ultimele 14 zile, pe când în Spania, numărul este de peste 317, spun datele Ministerului Sănătății, citate de El Pais.

Fernando  Simón, directorul centrului de coordonare pentru alerte în sănătate al Ministerului Sănătății din Spania, a avertizat luni că „rata incidenței printre cei nevaccinați este de 20 de ori mai mare decât în grupul celor vaccinați”, iar asta prezintă un risc pentru restul populației. Citat de El Pais, Simon spune că aceasta este „o situație dramatică”, având în vedere că cele două grupuri se pot amesteca inclusiv când persoana vaccinată nu a dobândit încă destulă imunitate, dat fiind că vaccinul COVID nu are efect imediat.

În Spania, creșterea cazurilor a avut loc rapid, la o viteză neobișnuită și într-un grup foarte specific al populației: tinerii sub 30 de ani. Acest lucru s-a întâmplat din două motive principale: tipul de interacțiune socială la care participă aceștia în Spania, precum și ratele foarte înalte de vaccinare printre vârstnici.

În vreme ce o mare parte a celor mai vulnerabili cetățeni este acum protejată mulțumită vaccinurilor, orice măsură luată de spanioli pentru a opri acest val va trebui să țintească grupurile de vârstă la care se răspândește virusul, spun experții consultați de El Pais. 

În grupa de vârstă 20-29 de ani, incidența cumulativă în ultimele 14 zile a ajuns la 911 cazuri la 100.000 de locuitori, de trei ori mai mare decât media națională.

Posibile explicații pentru explozia de infecții din Spania

De ce conduce Spania din nou clasamentul ratei infectării pe continent? Nu există un răspuns simplu la această întrebare. Dar un număr de factori contribuie la faptul că acest val al epidemiei este momentan mult mai puternic în Spania decât în alte țări europene. Spunem momentan, pentru că tendința în toată Europa este de creștere a numărului de cazuri, începând de la sfârșitul lunii iunie.

Printre posibilele explicații? Mai puține controale efectuate asupra celor care intră în țară, mai puțină distanță socială și o mai largă răspândire a virusului printre cei tineri.

Epidemiologul Mario Fontán, citat de El Pais, crede că un amestec de circumstanțe diferite a adus Spania la situația actuală. „Am avut niveluri mai înalte de incidență – în comparație cu vara trecută – odată cu reactivarea socială și economică, ceea ce a contribuit la un anumit optimism social. În plus, este o perioadă cu tradițional mai multă mobilitate și participare la evenimente de superrăspândire, greu de controlat, în grupuri care încă nu sunt vaccinate”, explică acesta. „Toate acestea, promovate de sectoare economice care fac bani din asta și cu dinamici sociale care nu le oferă alternative acestor grupuri de vârstă decât contexte în care alcoolul este protagonist”.

Sentimentul de falsă siguranță a dus la KO

De când guvernul central al Spaniei a ridicat starea de alarmă acum două luni, mesajul pe care l-au transmis autoritățile – începând chiar cu guvernul central – a fost unul al triumfului. 

Acesta a fost elementul-cheie pentru explozia actuală, crede Daniel López-Acuña, fost director pe situații de urgență la Organizația Mondială a Sănătății. „Alături de eliminarea restricțiilor precum restrângerea circulației pe timp de noapte, a fost creat un metalimbaj de falsă siguranță, ca și cum nu mai circula niciun virus și nu mai eram într-o fază critică, în ciuda faptului că încă avem un număr mare de cazuri. Oamenii trebuiau avertizați că trebuia să mergem foarte încet cu relaxarea”, explică el.

Quique Bassat, cercetător la Institutul ISGlobal Health, crede că sunt două motive fundamentale pentru care, în acest moment, Spania traversează această explozie de cazuri. „Întâi avem nișa pe care virusul a găsit-o printre tineri și atitudinile riscante pe care și le-au asumat aceștia”, spune el pentru El Pais.

„Pe de altă parte”, continuă Bassat, „avem controlul insuficient impus de autorități în fața acestor atitudini riscante. Când combini asta cu faptul că tinerii sunt liberi la finalul anului școlar și dornici să petreacă, fără să fie vaccinați, dar crezându-se invincibili, sigur că vor apărea noi infecții. Dar dacă autoritățile ar fi luat măsuri specifice, asta ar fi putut fi evitat. Acum nu ne putem întoarce. E ca și cum țara e în K.O.”.

Au fost tinerii mai precauți în alte țări europene? López Acuña este de părere că sociologia vieții de noapte în Spania nu ajută la controlul virusului. „Petrecerile, botellones – băutul pe stradă… Dacă am avea un comportament social mai disciplinat, nu am fi unde suntem”. 

Alte țări europene au păstrat mai multe restricții

Legat de autorități, Bassat crede că atitudinile arătate de acestea față de situații precum băutul pe stradă, cum se întâmplă pe plajele din Barcelona, ar fi fost gestionate mult mai ferm în alte țări.

O bună parte din Europa a păstrat mai multe restricții. În Franța, de pildă, localurile de noapte nu au fost redeschise până în weekendul trecut, iar în Italia rămân închise. Țările de Jos le deschiseseră, dar le-au închis din nou. În Germania, adunările sociale sunt încă limitate la 10 oameni dacă aceștia nu locuiesc împreună (nu și pentru cei vaccinați) și sunt mult mai multe restricții pentru călătorii decât în Spania.

Lipsa carantinei pentru turiștii britanici

Spania, de exemplu, a eliminat, la 24 mai, toate restricțiile pentru turiștii britanici. La acel moment, Marea Britanie avea o rată a incidenței joasă: de doar 25 de cazuri la 100.000 de locuitori în ultimele 14 zile, de aproape 4 ori mai scăzută decât a Spaniei. Însă tulpina Delta, mult mai contagioasă, s-a răspândit între timp în toată țara, iar acum incidența a crescut la 410.

La 29 iunie, Sánchez a anunțat că va fi necesar un test PCR negativ pentru turiștii care vin din Marea Britanie sau dovada schemei complete de vaccinare, însă nu este impusă nicio formă de carantină. Lipsa carantinei e o greșeală, e de părere José María Martín Moreno, profesor de sănătate publică și medicină preventivă la Universitatea Valencia. „Când infecțiile încep să crească mult într-un loc, impunerea acestor măsuri, cu determinare, cum a făcut Germania, are efect”.

În Spania, creșterea incidenței nu a fost reflectată și în rata deceselor

Chiar dacă Spania înregistrează mult mai multe infecții decât majoritatea țărilor vecine, acest lucru nu s-a tradus și într-o creștere proporțională a internărilor și deceselor COVID-19. De fapt, dintre țările mari din UE, Spania are cea mai scăzută rată de deces în ultimele 14 zile (5,18 la un milion de locuitori), potrivit datelor ECDC. Mai scăzută decât în Italia, Franța și chiar Germania – deși Germania are o incidență de 30 ori mai scăzută. 

Pot fi mai multe explicații pentru acest lucru: de la întârzieri în notificarea deceselor până la o mult mai bună acoperire a vaccinării printre grupurile vulnerabile ale societății. Dar Ildefonso Hernández, purtătorul de cuvânt al Societății Spaniole de Sănătate Publică, crede că este posibil și ca alte țări să detecteze mai puține dintre cazuri, ceea ce înseamnă că statistica oficială nu reflectă bine incidența reală. Și chiar incidența oficială este cea reflectată în harta europeană acoperită în verde, în afara Peninsulei Iberice.

Dacă ne luăm după „sistemul de semafoare” al Spaniei, care ia în calcul și presiunea pe spitale pentru a măsura riscul, realitatea arată destul de diferit.

Potrivit ultimei actualizări, de joia trecută, numai două regiuni, Madrid și Catalonia, sunt la risc mediu, dat fiind că au o rată de ocupare ceva mai mare în paturile de terapie intensivă. Toate celelalte sunt la risc scăzut.

Problema, așa cum indică și Alberto Infante, profesor în sănătate internațională la Institutul de Sănătate Carlos III, este incidența cumulativă. Aici, Spania e la niveluri roșii, ceea ce îi poate face pe oameni să nu mai călătorească spre această țară. Deja turismul spaniol a fost afectat mai mult decât în majoritatea țărilor în timpul pandemiei.

Franța le-a recomandat deja cetățenilor săi să nu călătorească spre Spania sau Portugalia, iar Germania a declarat toată Spania zonă de risc COVID. 

Soluții pe care le încearcă spaniolii

Creșterea numărului de cazuri de coronavirus printre tineri a făcut ca guvernele regionale – cele care au responsabilitatea introducerii măsurilor împotriva COVID și a campaniilor de vaccinare – să reintroducă restricții.

În Valencia, guvernul regional a primit aprobarea justiției să reintroducă restricții ale circulației pe timp de noapte în 32 de municipalități, iar valencienii iau în calcul măsuri adiționale.

Catalonia a închis toate cluburile de noapte săptămâna trecută, iar luni a aprobat și restricționarea activităților non-esențiale după 0.30 noaptea. În plus, Catalonia a cerut și guvernului central din Madrid să facă din nou obligatorie folosirea măștilor în exterior – o măsură eliminată în urmă cu câteva săptămâni.

Opt regiuni, printre care orașele Ceuta și Melila, au început și să vaccineze tinerii sub 30 de ani, într-o încercare de a inversa curba creșterii infecțiilor, pe care spaniolii o consideră valul 5.

Catalonia a permis vaccinarea pentru adolescenți și pentru grupul de vârstă 20-29 de ani, în urmă cu două săptămâni. Chiar dacă la început erau disponibile doar câteva programări, numărul a crescut constant pe măsură ce a urcat și rata infecției printre tineri. Unul din 40 de oameni cu vârste între 20 și 29 de ani – o rată a incidenței de aproape 2.500 de cazuri la 100.000 de locuitori – are acum virusul sau l-a contractat în ultimele două săptămâni. 

Foto: EPA

 
 

Urmărește-ne pe Google News