Seceta din acest an a diminuat producția cu o treime, iar momentan nu e niciun semn că lucrurile se vor îmbunătăți în curând. Cercetările recent au arătat că, în prezent, cantitatea de apă din sol este la cel mai scăzut nivel din ultimii 1.200 de ani.

„Copacii ar trebui să fie plini de măsline acum, aproape de recoltare. Dar sunt goi, iar aceasta este recolta care ar trebui să pună ulei pe rafturile magazinelor anul viitor”, spune Francisco Elvira, un fermier din sudul Spaniei.

O producție în scădere, într-o perioadă în care prețurile au explodat, nu va face decât să exacerbeze criza alimentară globală. „Cumpărătorii plătesc deja cu o treime mai mult decât anul trecut, iar seceta va crește și mai mult prețurile”, spune Juan Gadeo, șeful fabricii Interóleo din Jaen.

„S-ar putea să fim nevoiți să concediem o parte din muncitori. Există un sentiment de depresie și incertitudine. Un alt an ca acesta ar fi o catastrofă completă”, completează acesta.

Situația este atât de dificilă, încât fermierii spanioli au decis să planteze mai multă floarea-soarelui, în încercarea de a compensa pierderea de ulei de pe piețele globale cauzată de războiul din Ucraina, în condițiile în care statul est-european este cel mai mare producător din lume. Dar și această producție este afectată de lipsa precipitațiilor.

Copiii-eroi în revoluția din 1989: uciși accidental, pentru că au protestat contra lui Ceaușescu sau împușcați ca „teroriști” la intrarea în era Iliescu
Recomandări
Copiii-eroi în revoluția din 1989: uciși accidental, pentru că au protestat contra lui Ceaușescu sau împușcați ca „teroriști” la intrarea în era Iliescu

„Dacă nu plouă până la sfârșitul anului, nu are sens să plantezi mai mult”, spune un fermier care a făcut această tranziție. „Ar fi ca și cum ai îngropa bani în pământ. Și nu sunt prognoze de ploaie deocamdată”.

Europa, lovită de secetă extremă

Un raport recent al Observatorului Global al Secetei a concluzionat că Europa suferă cea mai gravă secetă din ultimii 500 de ani.

Mai multe țări de pe continent s-au luptat cu incendiile și valurile de căldură, Spania fiind printre cele mai afectate. Acolo, peste 270.000 de hectare au fost distruse în acest an, potrivit Sistemului european de informare privind incendiile forestiere. România este a doua cea mai afectată țară din UE.

Căldura extremă și lipsa precipitațiilor au dus la o scădere dramatică a nivelului rezervelor naturale de apă din Spania. Guvernul spaniol extinde acum instalațiile de desalinizare și construiește altele noi, într-o încercare de a găsi soluții la lipsa de apă.

Jumătate din apa produsă în instalația de desalinizare este folosită pentru udarea culturilor, în condițiile în care Spania produce mai multe fructe și legume decât orice altă țară din Uniunea Europeană.

Acest lucru, spun unii oameni de știință, este parte a problemei. Într-o eră a lipsei acute de apă, această țară pur și simplu nu își mai permite să fie „grădina Europei”, așa cum este adesea numită.

PNL a plătit o campanie în care Călin Georgescu a fost promovat intens pe TikTok, similară cu o campanie a Rusiei în Ucraina, a descoperit ANAF
Recomandări
PNL a plătit o campanie în care Călin Georgescu a fost promovat intens pe TikTok, similară cu o campanie a Rusiei în Ucraina, a descoperit ANAF

„Terenul irigat consumă 85% din toate resursele de apă. Cu restul de 15% nu se pot satisface toate celelalte cererile de apă, dintre care unele au prioritate ridicată”, spune Julia Martinez, de la Fundația New Water Culture.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Unica.ro
Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
Viva.ro
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Libertateapentrufemei.ro
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Ce să nu faci niciodată ca să atragi prosperitatea în viața ta. Anca Dimancea dezvăluie obiceiul negativ pe care multe persoane îl au: ”Vreau să se înțeleagă acest lucru”
FANATIK.RO
Ce să nu faci niciodată ca să atragi prosperitatea în viața ta. Anca Dimancea dezvăluie obiceiul negativ pe care multe persoane îl au: ”Vreau să se înțeleagă acest lucru”
Ce decizie au luat Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin Șerban, pentru începutul lui 2025. Confesiunea făcută de artistă: „De pe 2 ianuarie…”
Elle.ro
Ce decizie au luat Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin Șerban, pentru începutul lui 2025. Confesiunea făcută de artistă: „De pe 2 ianuarie…”
S-a aflat! De ce a jignit-o Makaveli, tiktokerul care l-a susţinut pe Călin Georgescu în campanie, pe soția lui Mihai Gâdea. 'E personal'. Ce detalii au ieșit acum la iveală
Unica.ro
S-a aflat! De ce a jignit-o Makaveli, tiktokerul care l-a susţinut pe Călin Georgescu în campanie, pe soția lui Mihai Gâdea. 'E personal'. Ce detalii au ieșit acum la iveală
Staţiunea aflată la 20 de kilometri de Miercurea Ciuc care concurează cu Poiana Braşov. Peisajele fabuloase şi pârtiile excelente atrag turiştii ca un magnet
Observatornews.ro
Staţiunea aflată la 20 de kilometri de Miercurea Ciuc care concurează cu Poiana Braşov. Peisajele fabuloase şi pârtiile excelente atrag turiştii ca un magnet
Horoscop 22 decembrie 2024. Berbecii sunt dornici de rezultate și asta se vede în tot ce faci, de la cele mai simple gesturi, până la decizii
HOROSCOP
Horoscop 22 decembrie 2024. Berbecii sunt dornici de rezultate și asta se vede în tot ce faci, de la cele mai simple gesturi, până la decizii

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI