România se află în acest moment pe lista roșie COVID, conform Centrului European de Prevenire și Control al Bolilor (ECDC), cu peste 120 de îmbolnăviri de COVID-19 la 100.000 de locuitori, în ultimele două săptămâni.
Această măsură se va aplica ”în punctele de intrare” în ţară, respectiv aeroporturi şi porturi, frontierele terestre nefiind în acest moment nevoite să se supună unor controale precum cele din primul val al pandemiei.
”Agenţiile de turism, operatorii turistici şi companiile de transport aeriene sau maritime trebuie să-şi informeze călătorii despre adoptarea acestei noi obligaţii”, se mai spune în comunicat.
Până acum, călătorii din alte ţări trebuiau să completeze un chestionar de sănătate înainte de a sosi în Spania şi să se supună unui control al temperaturii corporale.
Sintagma ”zonă sau ţară cu risc”, se referă, explică Spania, la ”criteriile” europene pentru înscrierea sau neînscrierea unei ţări în această categorie. Pentru statele din Uniunea Europeană, se ţine cont, în primul rând, de ratele de incidenţă cumulate pe 14 zile, rata de pozitivitate a testelor, rata de depistare.
Pentru statele terţe, referinţa va fi incidenţa cumulată la 100.000 de locuitori în ultimele 14 zile, determinată de Centrul European de Prevenire și Control al Bolilor (ECDC).
Această măsură răspunde unei recomandări europene care vizează uniformizarea modelelor de control sanitar în cazul ţărilor membre, a precizat Spania.
Întrucât cel de-al doilea val al pandemiei a afectat sever Europa, Grecia a impus teste PCR tuturor călătorilor, indiferent de ţara lor de provenienţă. În Franţa, teste COVID-19 ”obligatorii” şi rapide sunt disponibile în aeroporturi pentru pasagerii care provin din ţări non-europene, în timp ce Italia impune, la rândul său, astfel de teste cetăţenilor din anumite ţări.
Spania a depăşit miercuri pragul de 40.000 de decese legate de COVID-19 înregistrate oficial de la începutul epidemiei, potrivit cifrelor oficiale furnizate de Ministerul Sănătăţii, relatează AFP.
Ţara a înregistrat miercuri 311 noi decese, atingând un total de 40.105 de morţi de la începutul pandemiei, alăturându-se statelor europene cele mai îndoliate.