Sub sloganul „Să punem limite turismului”, mii de protestatari s-au adunat în cele mai importante puncte turistice ale capitalei Cataloniei, pentru a-și exprima nemulțumirea față de politicile aplicate de guvernul regional, care încasează milioane de euro în fiecare an.

Protestatarii purtau pancarte cu sloganuri precum „Barcelona nu este de vânzare” și „Turiștilor, plecați acasă!”.

Au folosit chiar și pistoale cu apă împotriva celor care luau prânzul în centrul orașului. În fața mai multor hoteluri, mulțimea a strigat: „Turiștii, afară din cartierul nostru!”. Unele localuri și hoteluri au fost „sigilate” cu bandă adezivă.

Principalul motiv al protestelor îl reprezintă costurile locuințelor, care au crescut cu 68% în ultimii zece ani.

Activiștii dau vina pe turism pentru explozia prețurilor locuințelor și cer o schimbare a politicii economice pentru a îmbunătăți calitatea vieții pentru cei 1,6 milioane de locuitori ai orașului.

Pentru a combate efectele negative ale turismului de masă, primarul Jaume Collboni, 54 de ani, a anunțat, în iunie, că va interzice închirierea apartamentelor pentru turiști până în 2029.

Cu toate acestea, planul primarului este contestat. O asociație a proprietarilor care închiriază locuințe de vacanță a avertizat cu privire la o creștere a pieței negre pentru cazare.

Au existat şi proteste anul acesta și în Insulele Canare, Malaga și Mallorca. Se estimează că în jur de 200.000 de oameni au participat la demonstrații împotriva turismului de masă numai în Tenerife.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 3

Potrivit Institutului Național de Statistică (INE), Spania este a doua cea mai vizitată destinație turistică din lume, după Franța, cu 85 de milioane de vizitatori străini în 2023, cu 18,7% mai mult decât anul precedent.

Cea mai vizitată regiune a fost Catalonia – a cărei capitală este Barcelona – cu 18 milioane de vizitatori, urmată de Insulele Baleare, cu 14,4 milioane, și Insulele Canare, cu 13,9 milioane.

 
 

Urmărește-ne pe Google News