ComenteazăPrintre momentele care au scandalizat opinia publică internaţională se numără Summitul Arab desfăşurat în Tunisia, în 2004, atunci când liderul libian şi-a aprins o ţigară şi i-a suflat fumul în faţă premierului libanez Rafik Hariri, sau declaraţia din 2005, în care Gaddafi îi făcea „proşti” pe palestinieni şi israelieni.
În 2007, Muammar Gaddafi o numea „Liza” pe Condoleezza Rice, secretar de stat american, iar în 2009, la Roma, acesta a găzduit 200 de tinere fotomodele, cu vârste între 18 şi 25 de ani, cărora le-a dat câte un exemplar din Coran şi le-a cerut să se convertească la Islam.
În luna septembrie a anului trecut, Gaddafi a rupt pagini din Carta Naţiunilor Unite, în timp ce citea fragmente din aceasta într-o Adunare ONU.
În 1998, Gaddafi declara că are o relaţie normală cu preşedintele american din acea perioadă, Bill Clinton, şi i-a propus acestuia ca unul dintre fiii săi să o ia de soţie pe fiica liderului SUA, Chelsea.
O altă ciudăţenie legată de Gaddafi este faptul că a refuzat întotdeauna apelativul de preşedinte, corectându-i mereu pe cei care i se adresau aşa. „Nu sunt preşedinte, ci lider al Revoluţiei. Spuneţi-mi fratele Muammar”, spunea el.
Pe când avea doar 27 de ani şi abia preluase puterea în Libia de la Regele Idris, prima idee a lui Gaddafi a fost să unească Egiptul şi Libia. În momentul în care a vorbit despre această idee, liderul egiptean Nasser a avut o replică memorabilă: „Muammar, îmi aminteşti de mine când eram tânăr”.
O dovadă renumită a excentricităţii lui Gaddafi este faptul că gărzile sale de corp erau femei virgine, pe care le alegea chiar el. De asemenea, este cunoscut faptul că liderul libian dormea într-un cort de beduin. Acesta şi-a luat cortul după el chiar şi în deplasări importante, precum cea de la New York, din 2009. În 2007, într-o vizită în Franţa, Gaddafi a mers însoţit de o delegaţie de 400 de persoane, dar şi de o cămiă din Sahara.
Muammar Gaddafi a venit la putere în 1969, după înlăturarea Regelui Idris, şi a menţinut un control strâns asupra Libiei, eliminându-şi întotdeauna oponenţii. Născut în 1942, el a studiat geografia la Universitatea Benghazi însă a renunţat şi s-a înrolat în armată. După ce a preluat puterea, Gaddafi şi-a impus ideile de unificare a statelor arabe, dar şi filosofia anti-imperalistă. Gaddafi a permis controlul privat asupra unor companii mici, însă cele mari au rămas întotdeauna sub controlul statului libian.
Criticii săi au acuzat regimul încă din anii 70 ca fiind o dictatură militară, şi l-au arătat cu degetul pe Gaddafi pentru distrugerea societăţii civile şi eliminarea opoziţiei. „Liderul revoluţiei” a fost acuzat de masacre împotriva populaţiei şi este bănuit că ar fi omorât mii de oameni în timpul regimului său.
Cel mai renumit incident internaţional în care Gaddafi a fost implicat este atentatul cu bombă dintr-un avion Pan Am, deasupra oraşului scoţian Lockerbie, în 1988. Deşi ani la rând a negat implicarea Libiei în acest caz de terorism, Gaddafi a acceptat formal implicarea sa
în atentat în 2003, atunci când statul libian a fost de acord să plătească familiilor victimelor exploziei daune materiale.