Astfel, tânăra de 33 de ani cu competențe în cooperative agricole de producție (CAP), ia decizii de care depinde soarta unei companii de importanță strategică pentru statul român, notează G4media.ro.

Elena Ghindici are multiple califcări în CV, printre care patroană a unui magazin de carne, director al unei uniuni a cooperativelor agricole de producție, angajată la Transelectrica și membru în Consiliul de Administrație al unui producător de componente de muniție.

Mandatul lui Ghindici în Consiliul de Administrație de la CFR Marfă, prelungit de două ori

În cadrul unei Adunări Generale Ordinare a Acționarilor de la SNTFM CFR Marfă, care a avut loc pe 1 septembrie, Ghindici a fost numită provizoriu, de Ministerul Transporturilor, din nou, în Consiliul de Administrație (CA), pentru un mandat valabil până în ianuarie 2021.Ea a mai ocupat acest post în perioadele martie-iulie și iulie-septembrie.

Potrivit G4media.ro, fiecare membru provizoriu al CA primește o indemnizație fixă lunară brută de 2.790 de lei.

Elena Ghindici a fost numită prima oară în CA-ul de la CFR Marfă pe 5 martie. Cu trei zile înainte, tânăra a devenit consilier al consilierului de stat pentru probleme de ordine publică și siguranța cetățeanului, Virgil Guran.

Vicepreședinte PNL și un apropiat al premierului Ludovic Orban, Virgil Guran este un politician cu un trecut tumultos.

El a fost condamnat de Judecătoria Turda, în anul 2005, la o pedeapsă de doi ani de închisoare pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată, patru ani de închisoare pentru fals intelectual şi trei ani de închisoare pentru evaziune fiscală. Tribunalul Cluj a constatat apoi că faptele pentru care a fost condamnat s-au prescris, încetându-se astfel procesul penal.

Domnul consilier de stat Virgil Guran avea nevoie de o persoană care să se ocupe de partea de comunicare, imagine și astfel am hotărât să îl ajut pe această latură, în calitate de consilier, fiind angajată cu jumătate de normă. Nu sunt membru PNL.

Elena Ghindici:

Pe contul de Facebook, Ghindici are trecute în lista de ”Aprecieri” numele mai multor șefi liberali, precum și mai multe organizații PNL din București, Constanța, dar și Dâmbovița (unde șefia organizației liberale este deținută de Virgil Guran).

În timpul guvernării PSD, Ghindici a ajuns în două posturi la firme de stat

În 2018, Ghindici a preluat de la fostul ei partener o firmă de comerț cu tutun din Constanța căreia apoi i-a schimbat obiectul principal de activitate în ”comerț cu ridicata al cărnii și produselor din carne”, potrivit datelor din declarația de avere din luna martie, datelor din Registrul Comerțului și informațiilor apărute în mass-media.

În aceeași perioadă, Elena Ghindici a devenit director executiv al Uniunii Naționale a Cooperativelor Agricole de Producție Integrate, asociație care are ca scop promovarea producătorilor locali sub umbrela unui brand numit „Țara mea”.

În această calitate, ea a avut întâlniri și cu ministrul PSD al agriculturii de la acel moment, Petre Daea.

Tot în guvernarea PSD, la jumătatea lui 2019, Ghindici a ajuns în două posturi la firme de stat: Transelectrica (unde a fost angajată în perioada iulie-decembrie 2019; nu a menționat venitul încasat în declarația de avere din martie 2020) și în CA-ul de la Metrom SA Brașov (filială a Companiei Naționale Romarm), producător de componente de muniție pentru armament, mai scrie G4media.ro.

În cadrul Metrom, tânăra a avut două mandate: iunie-octombrie 2019 și octombrie 2019-ianuarie 2020. Pentru activitatea prestată, Elena Ghindici a obținut venituri de 11.849 de lei.

Am lucrat timp de 2 ani în domeniul naval, în cadrul Companiei Naționale Administrația Porturilor Maritime. De aproximativ un an și jumătate lucrez la Compania Națională de Transport al Energiei Electrice, unde îmi desfășor activitatea în cadrul Departamentului de Relații Publice și Comunicare Instituțională, având atribuții și în cadrul Departamentului de Deplasări Externe. Am lucrat în domeniul privat, având experiență managerială. Sunt economist.

Ghindici, despre experiențele care au calificat-o să ocupe posturile de la Metrom SA și CFR Marfă:

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 5

Foto: Facebook / Elena Ghindici

Urmărește-ne pe Google News