Deficitul bugetar anticipat pentru anul în curs este de 8,3%, iar declinul economiei la 4,4%. Pentru rata şomajului, valoarea medie a anticipaţiilor este 7%.
Legat de durata impactului economic al coronavirusului, cea mai mare parte a respondenţilor (peste 69%) anticipează că acesta se va resimţi puternic până în trimestrul II al anului 2021.
Deficitul bugetului de stat, anticipat la 8,3%
De asemenea, deficitul bugetului de stat anticipat pentru anul 2020 de 8,3% (de menţionat că sondajul a fost realizat înaintea rectificării bugetare). Analiștii financiari consideră că, în termeni reali, PIB-ul pentru anul 2020 se va situa la -4,4%, în timp ce rata şomajului la finalul anului 2020 va fi de 7,0%.
În ceea ce priveşte modul de revenire al economiei, s-au desprins două opinii majoritare, ambele cu un procent de 31%, şi anume, revenirea în W (având în vedere revenirea crizei medicale) şi revenirea de forma unui semn ÂŤ radical Âť adică se va recupera rapid o parte din scăderea economică, iar recuperarea celeilalte părţi va fi lentă.
Potrivit comunicatului citat, cea mai mare parte a respondenţilor, 59%, consideră că modificările de comportament în ceea ce priveşte consumul sau călătoriile vor fi de lungă durată (de ordinul anilor).
Totodată, 44% dintre respondenţi consideră că impactul asupra anumitor sectoare economice va fi de lungă durată (de ordinul anilor), în timp ce 33% consideră ca impactul asupra altor sectoare va fi permanent.
Pentru ieşirea din criză, analiştii economici au menţionat printre soluţii investiţii în infrastructură, educaţie şi sănătate, investiţii în tehnologie şi digitalizare, în special digitalizarea serviciilor publice, o mai bună absorbţie a fondurilor europene şi îmbunătăţirea eficienţei parteneriatelor public-private.
Deprecierea monedei naționale până aproape de 4,95 de lei pentru un euro
În ceea ce priveşte cursul de schimb euro/leu, aproximativ 95% dintre participanţi anticipează o depreciere a leului în următoarele 12 luni (comparativ cu valoarea actuală). Astfel valoarea medie a anticipaţiilor pentru orizontul de 6 luni este de 4,9022, în timp ce pentru orizontul de 12 luni valoarea medie a cursului anticipat este de 4,9582 (în condiţiile în care anticipaţiile individuale au variat între 4,8500 şi 5,1500).
Rata anticipată a inflaţiei pentru orizontul de 12 luni (august 2021/august 2020) a înregistrat o valoare medie de 2,70%.
Sondajul este realizat în ultima săptămână a fiecărei luni, iar participanţii sunt membri ai Asociaţiei CFA România şi candidaţii pentru nivelurile II şi III ale examenului CFA.