Vrăjitoarele Ana şi Maria, mamă şi fiică – aşadar, cu darul făcutului de farmece în familie – au trecut în agendă, în fiecare martie, un ritual de alungare a spiritelor rele, care s-au adunat în pământ pe timpul iernii şi de invocare a celor bune, care-şi fac apariţia odată cu venirea căldurii.
Într-una din nopţile trecute, femeile din Mogoşoaia au ieşit pe un câmp de lângă Bucureşti şi şi-au desfăşurat, pe o pătură roşie, “arsenalul” menit să le ajute la descântece şi anul acesta: flori, crengi uscate, lumânări, vase de lut, cărţi de ghicit, un ghioc, un ceaun, ba chiar şi o seceră. Îmbrobodite şi gătite, cele două au făcut focul, au preparat licori cu efecte numai de ele ştiute şi au descântat zeci de minute în şir.
Pentru ce? Ele jură că pentru binele ţării, pentru sănătatea preşedintelui, ba chiar şi pentru PIB-ul României şi cursul euroleu… Oricare ar fi adevărul, ora de “magie” a celor două a fost un spectacolul de divertisment aproape la fel de interesant ca divorţul dintre Bianca şi Victor.
foto: Alex Dobre

 
 

Urmărește-ne pe Google News