Adus în sala de judecată de la Curtea Supremă, acolo unde procurorii DNA cer prelungirea mandatului de arestare preventivă existent pe numele Elenei Urea și a presupușilor săi complici vizați de așa-numitul dosar „Gala Bute”, Rudel Obreja a avut momente în care efectiv i-a făcut pe cei prezenți să izbucnească în râs. „M-au confundat cu Brad Pitt și m-au distribuit în filmul asta prost”, a susținut fostul șef al Federației Române de Box.
Procurorii DNA cer astăzi ca atât în cazul Elenei Udrea, acuzată de trei fapte de luare de mită, precum și în cazul celor care ar fi ajutat-o să sifoneze  bani publici, să se prelungească măsurile preventive dispuse la începutul acestui dosar.
La intrarea în sala de judecată, Udrea a apărut zâmbitoare și afișând același aspect puțin neîngrijit, renunțând la părul întins cu placa în favoarea unor bucle generoase.

Urmărește-ne pe Google News