Cântăreți din toată lumea au căutat să ajungă la iubitorii de muzică pe alte căi decât reprezentațiile tradiționale, după ce pandemia de coronavirus a dus la închiderea sălilor de spectacole. Membrii Orchestrei Filarmonice din Rotterdam nu fac excepție.
Muzicienii olandezi ajung, zilele acestea, la
fanii lor din propriul dormitor!
Membrii Orchestrei Filarmonice din Rotterdam,
aflați în izolare din cauza Covid-19, au reușit să se organizeze și să înregistreze
un fragment din Simfonia a IX-a de Beethoven, “Odă bucuriei”, pe care au
postat-o apoi pe Youtube, pentru iubitorii de muzică clasică.
N-a fost ușor – le-a luat o săptămână, scrie The Telegraph -, însă au reușit să aducă bucurie în sufletele multor oameni.
Cei 19 muzicieni implicați în ineditul proiect
au transmis și un mesaj motivațional, cu această ocazie: “Ne adaptăm la noua realitate și căutăm soluții pentru a ne susține
reciproc. Hai să gândim creativ și să folosim tehnologia pentru a ține legătura
unii cu ceilalți. Numai împreună vor reuși”.