Daca in weekend-ul trecut clujenii au fost rasfatati cu “All Star”-ul campionatului national, castigat de “gazde”, 105-103 cu “stranierii” Diviziei A, astazi si maine Sibiul va fi capitala baschetului romanesc! CSU Asesoft Ploiesti, BU Poli Mobitelco Cluj-Napoca, CSU Atlassib Sibiu si Dinamo Erbasu Bucuresti, clasate in aceasta ordine la capatul sezonului regulat, isi disputa turneul final al Cupei Romaniei, “Final Four” intr-o formula pretentioasa.
Asesoft. Ploiestenii vor sa onoreze cum se cuvine implinirea unui an de la castigarea FIBA Europe Cup, cel mai important rezultat al baschetului romanesc la nivel de club. Detinatoare a eventului campionat-Cupa in ultimele doua sezoane, echipa prahoveana vede doua obstacole in calea unui nou trofeu: oboseala si lipsa unor sedinte de pregatire in comun! In ultima saptamana s-a jucat la Sibiu, apoi jumatate de echipa a mers la Cluj, la “All Star Game”, iar ceilalti s-au pregatit acasa. Jonctiunea s-a facut abia ieri, in orasul de pe Cibin. “Am fi vrut sa amanam turneul, dar nu s-a putut”, a declarat presedintele Iacobescu, multumit totusi ca nici unul dintre jucatori nu acuza vreo accidentare. Asesoft a reusit sa-si programeze doua antrenamente la Sibiu, desi in programul oficial era trecut unul singur, cu o zi inaintea primului meci din turneu. “Pozitia” de antrenament de ieri a fost inchiriata “sub acoperire” de catre un oficial al clubului, banii fiind platiti in avans celor care se ocupa cu sala!
BU Poli. Miodrag Perisic poate conta pe playmaker-ul Mijuskovic, recuperat complet dupa o entorsa la glezna. In schimb, Tudor Dumitrescu are in continuare dureri de sanatate. Coordonatorul acuza probleme la coloana, iar medicii nu si-au dat “OK”-ul ca el sa joace la intensitate maxima un meci! De altfel, sportivul evolueaza la fiecare partida pe semnatura. Pentru a se menaja, Tudor a evitat sa intre la partida “All Star” de la Cluj, unde fusese selectionat in echipa jucatorilor din campionatul intern. Managerul Mircea Cristescu si suporterii ardelenilor mizeaza pe americanul LeVar Seals, care a explodat in partea a doua a sezonului regulat.
CSU Sibiu. Din retur, Mircea Vulc a contat pe doua noi achizitii, Brice Kabengele Kalala si Damien Argrett, care s-au alaturat celor doi americani din lot, capitanul Darnell Clavon si Brian Evans. Brice are 24 de ani, mama sibianca si tata francez de origine zaireza. Jucatorul care si-a facut studiile in Franta a revenit in Romania dupa ce mama sa s-a recasatorit la Sibiu. A fost in probe chiar si la Asesoft, insa “gazarii” doreau in acel moment un jucator experimentat – gen Kuzmanovic -, pe care sa se bazeze in Cupele Europene.
Sibiano-zairezul Brice Kabengele, la nationala
Pana la urma, Brice s-a calit la echipa a doua a lui CSU Sibiu si a fost promovat la prima formatie in partea a doua a sezonului. Mai nou, el va evolua pentru nationala Romaniei. Argrett a debutat la CSU intr-un meci cu cantec, la finalul caruia a facut o criza de plans dupa ce nu i s-a acordat un fault pe ultima aruncare in meciul de la Cluj (103-105). Altfel, Cristi Craciun a fost exclus din lot, iar Alex Kovacs a plecat la Medias.
Dinamo. In criza de efectiv, Sandu Vinereanu vrea o minune! Coordonatorul Helcioiu a plecat in Ungaria, pivotul Dragan Basaric s-a suparat ca nu si-a primit banii si a parasit corabia, plus ca Markovic are un deget de la mana dreapta in ghips si va juca cu mari dureri – daca va juca! Mai mult, ramas de cateva ori in afara lotului din cauza limitei de trei “stranieri” de pe foaia de joc, sarbul Marjanovic si-a iesit din mana! Una peste alta, americanul Williams, Fometescu si ceilalti se vor bate sub panou pentru fiecare minge.
Rezultatele din sezonul regulat
Cluj – Asesoft 20-0 (la “masa verde”; ploiestenii l-au folosit pe nigerianul Nwosu, care nu avea drept de joc; etapa a 4-a); Sibiu – Cluj 93-91 (23-17, 19-30, 21-24, 30-20; et. 5); Dinamo – Asesoft 70-72 (15-18, 20-21, 26-14, 9-19; et. 6); Sibiu – Dinamo 97-93 (24-26, 29-21, 22-17, 22-29; et. 7); Cluj – Dinamo 103-95 dupa prel. (24-27, 25-15, 16-27, 19-15, 19-11; et. 11); Asesoft – Sbiu 105-81 (27-19, 29-13, 29-10, 20-39; et. 13); Asesoft – Cluj 92-64 (20-19, 25-15, 20-12, 27-18; et. 17); Cluj – Sibiu 105-103 (31-16, 18-30; 28-24, 28-33, et. 18); Asesoft – Dinamo 79-73 (19-25, 25-13, 17-14, 18-21; et. 19); Dinamo – Cluj 89-84 (22-18, 14-13, 23-16, 30-37; et. 24); Sibiu – Asesoft 70-98 (17-33, 15-29, 17-17, 21-19).
Nota. Ploiestenii au castigat toate meciurile disputate pe teren. In rest, in duelurile directe, formatiile gazda s-au impus de fiecare data.
75.000.000 pentru organizarea finalei
Sibiul a obtinut dreptul de a organiza turneul final al Cupei Romaniei dupa o licitatie la capatul careia a oferit Federatiei suma de 75.000.000 lei vechi, cu 2.000.000 peste oferta initiala a Clujului. Cei de la Asesoft s-au aratat nemultumiti de faptul ca nu au stiut data exacta a licitatiei.
Mai mult, o adresa a Federatiei i-a anuntat pe oficialii celor trei formatii “oaspete” ca trebuie sa achite cota parte baremurile de arbitraj, desi la alte editii – Arad 2005, Ploiesti 2004 – aceste costuri reveneau exclusiv echipei-organizatoare!
Program
Azi: ora 16.15 (in direct la TV Sport): BU Poli Mobitelco – Dinamo; ora 19.00 (TV Sport): CSU Sibiu – Asesoft.
Maine: ora 16.15 (TV Sport): finala mica; ora 19.00 (TV Sport): finala mare.
Toate meciurile sunt gazduite de Palatul Sporturilor Transilvania din Sibiu (capacitate: 2.896 locuri).
Pe cine au scos din Cupa
– Asesoft: 92-80 si 76-55 cu CSU Brasov;
– BU Poli Cluj: 113-74 si 65-69 cu BC Pitesti; 113-61 si 95-82 cu Rapid;
– CSU Sibiu: 118-78 si 90-66 cu BC Tg. Mures; 112-99 si 88-88 cu Gaz Metan Medias;
– Dinamo: 89-63 si 125-71 cu CSM Iasi; 82-68 si 79-42 cu CSM Oradea;
Clasament dupa sezonul regulat
1. Asesoft 23 1 2072-1471 46
2. Cluj 21 3 2128-1721 45
3. Sibiu 18 6 2263-1952 42
4. Dinamo 17 7 2168-1665 41
Loturile celor patru echipe
Asesoft: Adrian Blidaru, Sasa Ocokoljic, Levente Szijarto, Ionel Dodoc, Ivan Krasic, Catalin Burlacu, Virgil Carutasu, Rares Apostol, Vlad Dogaru, Sorin Hartman, Aleksandr Avlijas. Antrenor: Mladen Jojic.
BU Poli Cluj: LeVar Seals (foto), Tudor Dumitrescu, Predrag Mijuskovic, Zoran Krstanovics, Flavius Lapuste, Mihai Silvasan, Bruno Roschnafsky, Mihai Racovitan, Dan Chetreanu. Antrenor: Miodrag Perisic.
CSU Sibiu: Ionut Mocanu, Brian Evans, Zoltan Safar, Viorel Mocanu, Elemer Tordai, Darnell Clavon, Bogdan Spanu, Cristian Ban, Gyorgy Grunwald, Brice Kabengele Kalala, Damien Argrett, Octavian Popa-Calota. Antrenor: Mircea Vulc.
Dinamo: Ucechukwu Iheadindu, Liviu Caraiani, Miljan Marjanovic, Razvan Popa, Lucian Vergu, Claudiu Fometescu, Stojadin Markovic, Gabriel Stanescu, Demetrius Williams. Antrenor: Sandu Vinereanu.
Cum arată buletinul de vot pentru alegerile prezidențiale din 24 noiembrie!