Laboratorul de Genetică Moleculară din incinta Secţiei de Oncopediatrie a Spitalului Clinic Fundeni are nevoie de aparatură. După ce week-endul trecut s-au organizat spectacole pentru strângere de fonduri, Asociaţia ”Noi Orizonturi Familia” a decis ca şi astăzi şi mâine să se desfăşoare o serie de evenimente de promovare a campaniei „Cursa vieţii trebuie să continue !”. ”Este nevoie de o sumă de 150.000 de euro pentru laboratorul de la Fundeni. În acest scop vor avea loc momente artistice, iar pe toata durata campaniei se vor desfăşura jocuri interactive. Cei care doresc să se implice pentru susţinerea cauzei noastre o pot face prin: trimiterea unui SMS cu valoarea de 2 euro la numărul 890, pot dona bani în conturile deschise de Asociaţia Noi Orizonturi Familia, la Banca UniCredit Ţiriac Bank sau pot dona cei la 2% din impozitul pe venit”, ne-a declarat Ştefan Vasile, directorul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului sector 3, un susţinător al campaniei.
Evenimentele au loc între orele 16.30-18.30.

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Alertă extremă în Constanța, după un nou atac al Rusiei lângă România. Oamenii au ieșit din case, după un mesaj RO-Alert
Știrileprotv.ro
Alertă extremă în Constanța, după un nou atac al Rusiei lângă România. Oamenii au ieșit din case, după un mesaj RO-Alert
Poză de colecție! Cum arăta Loredana Groza înainte să devină celebră! Wow!
Viva.ro
Poză de colecție! Cum arăta Loredana Groza înainte să devină celebră! Wow!
Nicole Kidman, decolteu abisal pe covorul roșu. Rochia „obraznică” a trădat-o, însă
Libertateapentrufemei.ro
Nicole Kidman, decolteu abisal pe covorul roșu. Rochia „obraznică” a trădat-o, însă
În ce moment al zilei e bine să ștergi geamurile ca să fie curate lună. Nu vei mai lăsa dâre pe termopane și vor arăta perfect
FANATIK.RO
În ce moment al zilei e bine să ștergi geamurile ca să fie curate lună. Nu vei mai lăsa dâre pe termopane și vor arăta perfect
Giovanni Becali i-a răspuns lui Ianis Hagi: „Doamne ferește! Eu am vorbit doar spre binele lui”
GSP.RO
Giovanni Becali i-a răspuns lui Ianis Hagi: „Doamne ferește! Eu am vorbit doar spre binele lui”
Se dă liber pentru părinți în prima zi de școală? Ce au decis parlamentarii
FANATIK.RO
Se dă liber pentru părinți în prima zi de școală? Ce au decis parlamentarii
Rochia de mireasă a unei românce a devenit virală pe TikTok! 30.000 de oameni au reacționat când au văzut-o! FOTO
Unica.ro
Rochia de mireasă a unei românce a devenit virală pe TikTok! 30.000 de oameni au reacționat când au văzut-o! FOTO
Leonard Doroftei s-a întors definitiv în România. Ce ocupaţie va avea odată revenit: "Nu, restaurant nu vreau. Asta vreau să fac"
Orangesport.ro
Leonard Doroftei s-a întors definitiv în România. Ce ocupaţie va avea odată revenit: "Nu, restaurant nu vreau. Asta vreau să fac"
Dacia pregătește concedieri voluntare. Până la 40.000 de euro pentru cine pleacă de bunăvoie
Observatornews.ro
Dacia pregătește concedieri voluntare. Până la 40.000 de euro pentru cine pleacă de bunăvoie
Horoscop 7 septembrie 2024. Racii au parte de un context care le permite să se ocupe cu ceva ce le place foarte mult și să învețe din ceea ce fac
HOROSCOP
Horoscop 7 septembrie 2024. Racii au parte de un context care le permite să se ocupe cu ceva ce le place foarte mult și să învețe din ceea ce fac

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI