VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 6

Anunţul a fost făcut de la Palatul Victoria, după consultările premierului Ludovic Orban cu reprezentanții artelor teatrale, discuțiile fiind concentrate asupra măsurilor de susținere a domeniului cultural atât în perioada imediată, cât și pe termen mediu și lung.

Guvernul a transmis că preocuparea comună a reprezentanților Guvernului și artelor teatrale este legată de reluarea producțiilor de spectacol (repetițiilor) și a activității culturale, în condiții de siguranță sanitară atât pentru actori și personalul de suport, cât și pentru cetățeni.

Astfel, într-o primă etapă, în funcție de evoluția epidemiologică, va fi analizată reluarea spectacolelor în aer liber cu respectarea normelor de protecție sanitară și de distanțare fizică.

”Viața culturală îmbogățește viața oamenilor și societatea. Susțin un plan de sprijinire a sectorului cultural, inclusiv vom analiza punerea la dispoziție a unor granturi pentru sectorul cultural independent. De asemenea, îmi doresc reluarea activității culturale, însă în funcție de evoluția epidemiologică și în baza unui plan bine gândit, astfel încât să nu existe riscuri de infectare a participanților la manifestările culturale”, a subliniat prim-ministrul.

De asemenea, premierul Orban a afirmat că vor fi menținute formele de sprijin pentru angajații din activitățile care vor rămâne restricționate prin decizii guvernamentale (plata șomajului tehnic), iar în perspectiva reluării activității vor fi decise măsuri active de susținere, prin asigurarea din fonduri bugetare a unei părți din cheltuielile de salarizare pentru angajații care își vor păstra locurile de muncă.

La consultările de astăzi cu reprezentații artelor teatrale, alături de prim-ministru au participat vicepremierul Raluca Turcan și ministrul culturii, Bogdan Gheorghiu.

Urmărește-ne pe Google News