”Neonorarea contractelor coroborată cu o creștere masivă a prețurilor energiei electrice tranzacționate pe Piața pentru Ziua Următoare (PZU) și Piața de Echilibrare (PE) este de natură să afecteze alimentarea cu energie electrică a consumatorilor casnici și a celor non-casnici beneficiari ai serviciului universal”, spune comunicatul ACUE.
Gerul lunii ianuarie a ridicat consumul de energie electrică la cote la care producătorii nu se aşteptau. S-a pompat de urgenţă energie în surplus, de la termocentrale, la un preţ mai mare. Astfel, energia de pe piaţă s-a scumpit brusc. Această scumpire s-a amplificat şi s-a perpetuat nejustificat, Spune Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE), instituţie care a demarat o investigaţie în acest caz. Rezultatele vor fi aflate la mijlocul lunii februarie. Până atunci însă, sistemul energetic ar putea intra în colaps.
80% din energie este de pe piaţa liberă, scumpă
În cazul consumatorilor casnici, de exemplu, 80% din energia primită este de pe piaţa liberă, conform calendarului de liberalizare. În momentul în care a semnat contracte, furnizorul a scris un anumit preţ al energiei. Iată însă că în ianuarie el a crescut brusc, de peste trei ori, iar furnizorul cumpără de pe piaţă scump şi vinde la consumator ieftin. Rezultatul: faliment. În acest moment sunt câteva sute de firme de furnizare care au renunţat la contracte.
În asemenea cazuri, consumatorul casnic trece automat la un Furnizor de Ultimă Instanţă (FUI) care asigură continuitatea furnizării, conform legii. Dar… preţul energiei nu va mai fi cel din vechiul contract, ci cel de pe piaţă. Adică de trei ori mai mare!
Închipuiţi-vă că în aceste luni de iarnă, energia electrică se scumpeşte brusc de trei ori!
Specialiştii spun că această situaţie putea fi evitată dacă se percepeau de la furnizori garanţii financiare pentru securitatea în alimentare, care să fie folosite în cazuri limită, precum cele de acum.