23 comentariiDupă 25 de ani de învățământ și zeci de copii pe care i-a crescut la clasă, Iulia Mihalache predă cu aceeași energie și aceeași răbdare. Acum poate doar cu ceva mai multă reținere în mișcări și mai puține activități de joacă: spațiul în care învață cu cei mici din clasa zero, la școala din satul Comani, județul Olt, este atât de mic, încât la fiecare trecere printre bănci mai cade câte un borcan cu creioane colorate. Cu două zile înainte de Ziua Națională, am găsit-o în clasă, o fostă bibliotecă, vorbindu-le elevilor despre drapel, portul popular, cozonac și despre ce înseamnă 1 Decembrie.
„Nu uitați, nimic nu e greșit, din greșeli învățăm”, le spune Iulia Mihalache copiilor din bănci. Din clasă o privesc 10 perechi de ochi curioși.
De la tablă, învățătoarea le reamintește copiilor că până la sfârșitul zilei trebuie să pună împreună în borcan simbolurile României, „ce mă face pe mine mândru că sunt român”. Copiii desenează drapelul pe hârtie, unii fac lancea verde aprins, unii o colorează în roz. Învățătoarea îi asigură că nu contează culoarea, doar drapelul să fie în albastru, galben și roșu. Pe tablă scrie mare 1 DECEMBRIE, iar sub text, un „românaș” și o „româncuță” sunt îmbrăcați în haine populare colorate aprins cu markerele.
„Chiar dacă nu este azi 1 decembrie, am încercat totuși să facem ceva pentru ei, ca să învețe ceva despre Ziua Națională. De-asta i-am și chemat în ie, în costume populare”, explică Iulia Mihalache.
O fostă bibliotecă a devenit sală de clasă
Miercuri, 29 noiembrie, toată lumea, de la clasa zero până la clasa a IV-a, poartă ie, pantaloni cu motive populare și brâu roșu sau fotă. Zilele următoare sunt libere, nu se face școală, așa că învățătoarele de la clasele primare au vrut să sărbătorească în avans, pentru copii. Au învățat despre semnificația celor trei culori, au învățat pe de rost „Sunt român, român voinic” și au cântat „Deșteaptă-te, române”.
La clasa zero, a Iuliei Mihalache, cei mici au mai adăugat pe sub bluzele subțiri încă un strat de haine. Sala este mică și rece, iar cele două calorifere, dintre care unul electric, instalat lângă ușă, nu prea fac față.
Clasa e, de fapt, o fostă bibliotecă, astfel că pe lângă rafturile înalte burdușite cu cărți și cataloage vechi au fost strecurate bănci individuale pentru copii. Spațiul este atât de mic, încât băncile nu mai sunt chiar individuale, ci aproape lipite. Ca să ajungă în capătul celălalt al sălii, la un copil, învățătoarea dărâmă în drum câteva suporturi de creioane, câte un caiet sau un ghiozdan agățat de spătarul scaunului.
„E un spațiu provizoriu, dar am încercat să-l facem cât mai primitor”, explică învățătoarea. Pe pereți a lipit desenele copiilor, alfabetul și zilele săptămânii și lunile. La intrare este un panou cu reguli respectate cu sfințenie în clasă: când vor să vorbească, elevii trebuie să ridice mâna, altfel, stau o tură, adică nu au voie să răspundă data următoare. Trebuie să facă ordine la măsuțele lor, altfel două zile vor face ordine în toată clasa.
Clasele primare și elevii din gimnaziu învață de la începutul anului școlar într-o clădire veche, în spatele școlii propriu-zise, aflată deocamdată în renovare. Lucrările sunt pe final, iar profesorii se așteaptă ca, în ianuarie, al treilea modul școlar să-i întâmpine pe copii în noul spațiu, mai încăpător, mai călduros și, mai important, cu toaletele înăuntru – acum, cei mici trebuie să iasă din școală ca să meargă la baie.
Între timp, în față, la șosea, rămân montate schelele înalte, iar în curte, când plouă, pământul devine noroi și face ghetele copiilor mai grele.
Școala gimnazială în care predă Iulia Mihalache, în vârstă de 45 de ani, se află în satul Comani, care aparține de Drăgănești-Olt, un orășel din județul Olt cu mai puțin de 10.000 de locuitori.
Pentru că numărul elevilor a scăzut semnificativ, școala și-a pierdut personalitatea juridică și a fost alipită ca structură de Liceul Tehnologic Drăgănești-Olt. Cu totul, instituția numără acum vreo 640 de elevi, de la clasa zero până la clasa a XII-a.
Elevii cu părinți plecați în străinătate
Asta a fost și rămâne una dintre marile provocări pentru Iulia Mihalache și colegele sale de catedră de la școala gimnazială: să-i țină pe copii la școală și, la fel de important, să le dea motive să rămână la sat. Riscul de abandon școlar crește odată cu vârsta, mai ales pe fondul sărăciei, astfel că dascălii fac tot ce pot pentru ca școala să fie un loc primitor, atractiv.
Localitatea este o zonă defavorizată, cu șomaj ridicat și sărăcie, după cum admite chiar strategia de dezvoltare locală a orașului Drăgănești-Olt. Șomajul în județ este de peste 5%, iar cei mai mulți oameni fără loc de muncă sunt cei care au terminat cel mult gimnaziul.
Mulți dintre elevi au fie unul, fie ambii părinți plecați la muncă în străinătate. Ultimul recensământ arată că numărul românilor din diaspora este undeva la 6 milioane și continuă să crească. Numărul real nu este cunoscut de autorități, dar specialiștii estimează că ar fi chiar mai mare.
Copiii nu înțeleg foarte clar plecarea părinților, dar sunt conștienți de lipsa lor, spune Iulia Mihalache.
„Este foarte greu pentru ei, de aceea noi vrem să îi implicăm în activități, pentru a vedea că există un motiv pentru care să vină la școală. Într-adevăr, nu înlocuim pe mama, pe tata, nu putem înlocui dragostea de părinți, dar cu căldură îi primim la școală, ca să se simtă ca într-o familie”, spune Iulia Mihalache.
Anul acesta, ea a fost unul dintre cei cinci câștigători ai Galei Profesorului Anului din mediul rural, la categoria „Dezvoltarea leadershipului la elevi”, organizată de ONG-ul Teach for Romania. I-a învățat pe copii să aibă inițiativă și curaj să-și spună ideile, „să fie ei lideri, și nu șefi”, cum îi place să spună. Crede că elevii trebuie să știe de mici cum să lucreze în echipă și să împartă întotdeauna, pentru că „fiecare poate fi o piesă dintr-un puzzle”. Continuă să o facă cu cei mai mici și pe tot parcursul celor cinci ani pe care-i petrece alături de o generație.
De exemplu, pentru drapelul din hârtie ce trebuia să ajungă la final în borcanul cu simbolurile României, un elev a colorat partea albastră din steag, un altul, partea galbenă, iar un al treilea, partea roșie.
Iar înainte să iasă cu toții pe holul școlii să spună poezii împreună cu restul claselor mai mari, învățătoarea i-a încurajat să-și coloreze fiecare pe obraji un mic steag românesc. Inclusiv pe obrazul ei. „Despre asta este leadershipul”, spune învățătoarea.
I-a dus la Sibiu pe copiii care nu au ieșit niciodată din sat. O fetiță a crezut că a ajuns în altă țară
Școala în care predă are multe lipsuri, mai ales în ceea ce privește infrastructura. De aceea, Mihalache încearcă să obțină tot felul de proiecte, lucrând în echipă cu colegele ei.
Recent a accesat, de pildă, proiectul „Școala din viitor” al Fundației Vodafone România, pentru digitalizare. „Noi, o școală mică, într-o zonă unde nu se poate, să arătăm că se poate”, subliniază învățătoarea. Astfel, copiii cu vârste între 6 și 12 ani vor învăța să folosească un calculator, să facă jocuri și experimente tehnologice.
Vara trecută, Iulia Mihalache i-a dus pe copii într-o școală de vară la Sibiu. Era un vis al ei să-și ducă elevii și în altă zonă a țării, pentru că foarte mulți nici nu ies vreodată din localitate, ori dacă o fac, ajung cel mult la vreo 30 de kilometri de casă, la Drăgănești. Își amintește că una dintre fetițe a crezut că a ajuns, de fapt, într-o altă țară, văzând casele istorice colorate din orașul medieval.
Prin organizația Narada, care susține proiecte în educație, tot învățătoarea a reușit să obțină o finanțare de 15.000 de euro pentru biblioteca școlară ce va fi și mai mare, și mai modernă, și cu cărți noi, pe care le așteaptă să sosească în decembrie. A cerut ajutor, pe harta educației, și pentru un microbuz școlar, dar ajutorul a venit parțial între timp de la autorități. Banii au fost alocați de primăria locală, iar cele două microbuze electrice urmează să fie cumpărate curând, i s-a promis învățătoarei.
În familiile cu mai mulți frați, copiii vin la școală pe măsură ce au haine adecvate vremii
„Vin copii din mai multe zone ale localității. De fapt, e un cartier și ei trec prin diferite zone. Sunt noroaie… Și uneori, nu vin la școală din motivul ăsta pentru că, da, să recunoaștem, nu au cu ce să se încalțe unii dintre ei, unii nu au nici căldură în casă. Sau nu au ce să mănânce”, explică Iulia Mihalache nevoia microbuzului.
„Am o fetiță care nu vine la școală din aceste motive. Ultima dată când a venit, a venit pe ploaie și nu avea mai nimic adecvat pe ea. Și știu de ce nu vine. Are mai mulți frați și vin pe măsură ce au hăinuțe adecvate”.
Iulia Mihalache, învățătoare:
A fost de mai multe ori în situația de a se duce personal acasă să vorbească cu părinții să-i trimită pe copii la școală. „Pentru ei luptăm să le găsim și lor o motivație în viața lor”, adaugă învățătoarea. Ca să recupereze materia, când lipsesc prea mult, face cu ei ore în programul „Școală după școală”. Uneori, se implică în acțiuni ample de voluntariat. De pildă, în urmă cu doi ani, alături de Kiwanis România, parte din organizația internațională care sprijină copiii vulnerabili, a reușit să ofere gratuit încălțări pentru 60 de copii din Comani și Drăgănești-Olt.
„E o realizare pentru noi dacă ei reușesc, la finalul claselor primare, să învețe să scrie și să citească. Și să devină în familia lor oameni responsabili, să aibă o meserie, în primul rând”, spune dascălul.
Ce le place copiilor la România: mâncarea bună, locurile frumoase și cozonacul
Miercuri la prânz, pe holul lung și strâmt al școlii gimnaziale din Comani, zeci de copii îmbrăcați în ii au spus poezii despre România și au cântat „Deșteaptă-te, române”. Pe pereți au lipit mesaje cu ce le place lor la țară: mâncarea bună, locurile frumoase, cozonacul și sarmalele, au scris elevii mai mari. Cei mici au lipit desene cu personaje îmbrăcate în costume populare colorate.
Iulia Mihalache are multe dezamăgiri când vine vorba despre sistemul de educație din România. Începând cu legile stufoase, incertitudinea constantă și lipsa de predictibilitate până la nevoia de a căuta resurse din lipsa de implicare a autorităților.
Are însă și suficiente motive să fie mândră. Pe copii i-a învățat despre România și mândria de a fi român la nivelul lor de înțelegere, potrivit vârstei lor: steagul, culorile lui, muntele, marea, portul popular. Dar pentru ea, mândria înseamnă altceva.
„Oamenii care apreciază ceea ce facem și care pun, la rândul lor, suflet în ceea ce fac. Comparând cu multe școli de la oraș, eu zic că noi avem aici mai multe resurse. Dar tot datorită nouă. Că ne mobilizăm și ne motivăm să facem niște lucruri”, spune ea.
„M-am făcut învățătoare pentru că iubesc copiii. Și cred că și de asta am rămas în mediul acesta, într-un mediu dezavantajat. Pentru că eu cred că fiecare copil se poate realiza oriunde se naște, numai să găsească oamenii motivați și oamenii potriviți care să le stârnească curiozitatea”, crede învățătoarea.
Libertatea îşi propune să ofere o voce egală femeilor în reprezentarea lor din media și crede în puterea #EqualVoice pentru a face mai vizibile femeile în presa românească, pentru a include vocile lor și perspectivele feminine. Fie că vorbim de jurnaliste, de surse, de specialiste sau de comentatoare / editorialiste, doar așa putem reflecta echilibrat societatea.
Libertatea își folosește capacitatea jurnalistică și tehnologică de a promova valorile în care crede: egalitatea între femei şi bărbați.
Vezi noutățile din cadrul inițiativei EqualVoice!