Potrivit autorităților britanice, agentul GRU Denis „Sergheev a oferit sprijin în pregătirea și utilizarea armei chimice Noviciok pe 4 martie 2018, la Salisbury și a jucat un rol de coordonator de la Londra în weekendul comiterii atacului”.
Următoarele persoane și grupări militare au fost incluse pe lista actualizată de sancțiuni, și anume batalionul neonazist „Espanola” și unul dintre comandanții săi, Mihail Turkanov, precum și Konstantin Mirzaianț, comandantul companiei militare private Redut. Turkanov și Mirzaianț sunt implicați activ în invadarea Ucrainei de către Rusia.
Pe listă se mai află de-acum comandanți Wagner care operează în Republica Centrafricană: Evgheni Hodotov, Evgheni Kopot și Aleksandr Kuzin.
Un alt spion GRU sancționat este generalul Andrei Averianov, șeful Unității 29155. Republica Cehă îl caută pe Averianov pentru a-l trage la răspundere în legătură cu exploziile produse în 2014 la depozitele de armament de la Vrbětice, soldate cu moartea a două persoane și distrugerea a 150 de tone de muniție.
Guvernul britanic a decis să-l sancționeze pe generalul Averianov pentru rolul său în cadrul grupării de mercenari Wagner, redenumită între timp „Corpul african” sau „Corpul expediționar”. Potrivit guvernului britanic, Averianov reprezintă o „amenințare pentru pacea, stabilitatea și securitatea Libiei”.
Sfantul__Cuvios_Pafnutie • 09.11.2024, 22:17
Sancțiuni?! Ăia omoară oameni la tine acasă și tu-i "sancționezi"? Ia procedați ca israelienii, vedeți după aia câți dintre vajnicii rusuleți vor mai fi dornici să crăpe pentru Liderul Suprem.