„Nu ne putem dezvălui planurile. Ele ar trebui să rămână un şoc pentru inamic. Pregătim surprize”, a declarat generalul-maior Vasil Maliuk.
„Ocupanţii trebuie să înţeleagă că nu vor putea să se ascundă. Vom găsi inamicul peste tot”, a avertizat el.
Deşi s-a ferit să ofere detalii, Maliuk a dat totuşi câteva indicii. Probabil că ţintele logistice şi activele militare din teritoriul ucrainean ocupat de ruşi vor continua să fie în centrul atenţiei, dar vor exista şi lovituri dincolo de graniţă, notează Politico.
„Bumbacul va continua să ardă”
„Căutăm mereu noi soluţii. Aşadar, bumbacul va continua să ardă”, a menţionat Maliuk, făcând o glumă.
Ucrainenii folosesc cuvântul „bumbac” pentru a descrie exploziile din Rusia şi din teritoriile ocupate ale Ucrainei organizate de serviciile speciale ucrainene. Acest termen provine din mass-media, iar oficialii ruşi descriu numărul tot mai mare de astfel de incidente cu ajutorul cuvântului „hlopok”, care înseamnă atât „explozie”, cât şi „bumbac” în limba rusă.
În condiţiile în care luptele de-a lungul a sute de kilometri de linii de front au fost în esenţă blocate în cea mai mare parte a acestui an, acţiunile îndrăzneţe ale SBU ridică moralul ucrainenilor şi, de asemenea, afectează capacităţile de luptă ale Rusiei.
„SBU efectuează lovituri punctuale ţintite. Îl înjunghiem pe inamic cu un ac chiar în inimă. Fiecare dintre operaţiunile noastre speciale urmăreşte un scop specific şi dă rezultate. Toate acestea, într-un complex, complică capacităţile Federaţiei Ruse de a purta un război şi aduc victoria noastră mai aproape”, a explicat Maliuk, într-o serie de răspunsuri transmise unor întrebări adresate în scris de Politico.
Dronele „maliuk”, la vânătoare de nave rusești
Un domeniu de interes vor fi Crimeea şi Marea Neagră, pe baza operaţiunilor din acest an.
Proiectul preferat al lui Maliuk este drona Sea Baby, numită chiar „maliuk” în ucraineană, care înseamnă „micuţ”.
Drona transportă 850 de kilograme de explozibili şi este capabilă să opereze în condiţii de furtună, ceea ce o face greu de detectat. „Cu ajutorul acestor micuţi, împingem treptat Flota Mării Negre a Federaţiei Ruse în afara Crimeei”, subliniază Maliuk.
Acest tip de drone a fost folosit pentru a ataca în iulie podul Kerci, care leagă Crimeea ocupată de Rusia continentală, precum şi pentru a lovi navele ruseşti.
În octombrie 2022, dronele marine ale SBU au atacat Golful Sevastopol, avariind patru nave de război ruseşti. În acest an, dronele au lovit două nave purtătoare de rachete, un petrolier, o navă de asalt amfibie şi au avariat, de asemenea, un remorcher militar de mari dimensiuni şi cea mai nouă navă de recunoaştere a Rusiei. Aceste atacuri au forţat Moscova să mute o mare parte din flotă de la baza sa din Sevastopol (din Crimeea), lăsând vestul mării liber de navele ruseşti şi permiţând astfel Ucrainei să reia utilizarea porturilor sale pentru transport maritim.
Podul Kerci, „o țintă legitimă”
Podul Kerci este încă funcţional, după un atac cu camion-capcană din 2022 şi după un alt atac din acest an, dar este deschis doar parţial, susţine Maliuk. „Este o ţintă legitimă pentru noi, în conformitate cu dreptul internaţional şi cu regulile de război. Legea ucraineană ne permite, de asemenea, să atacăm acest obiectiv. Şi trebuie să distrugem logistica inamicului nostru”, a adăugat Maliuk.
Şeful SBU spune că Ucraina îşi analizează cu atenţie ţintele înainte de a lovi – un efort de a rămâne în cadrul regulilor războiului, spre deosebire de Rusia, care a tras cu rachete, artilerie şi drone atât asupra unor ţinte militare, cât şi civile.
„Atunci când îşi planifică şi îşi pregăteşte operaţiunile speciale, SBU îşi selectează cu atenţie ţintele. Acţionăm asupra instalaţiilor militare sau asupra celor pe care inamicul le foloseşte pentru a-şi îndeplini sarcinile militare. Acţionăm pe deplin conform normelor de drept internaţional”, dă asigurări Maliuk.
SBU îşi desfăşoară majoritatea operaţiunilor pe teritoriul Ucrainei – în Donbas, Crimeea şi Marea Neagră.”Acesta este teritoriul nostru şi vom folosi toate metodele posibile pentru a-l elibera de ocupanţi”, a precizat Maliuk.
Rusia ar trebui să se pregătească să fie lovită
Când vine vorba de planificarea unor atacuri în Rusia, SBU spune că se concentrează doar pe ţinte folosite în scopuri militare, cum ar fi coridoarele logistice pentru aprovizionarea cu arme – spe exemplu, un tunel feroviar din Siberia a fost lovit de două explozii (SBU nu a revendicat responsabilitatea) -, precum şi navele de război, bazele militare şi alte ţinte similare.
„Toate operaţiunile SBU despre care auziţi despre sunt exclusiv munca noastră şi dezvoltarea noastră tehnică unică”, a punctat Maliuk.
„Aceste operaţiuni au devenit posibile, în special, pentru că noi dezvoltăm şi implementăm soluţiile noastre tehnice”, a explicat șeful SBU, iar Politico notează că Rusia ar trebui să se pregătească să fie lovită.
Foto: Profimedia Images
Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul dintre Ucraina și Rusia
ciobanudorin_2006 • 23.12.2023, 13:49
Greu cu războiul,sa ne dam noi cu părerea din depărtare e un pic deplasat.Numai în pielea lor sa nu fim.Sa le mulțumim 1000 de ani ca ne sunt scut.Si nu o spun din complezenta.Cine înțelege înțelege,cine nu nu e problema.