„Am crezut că porțile iadului sunt închise, dar s-a dovedit că era doar primul etaj. Aceasta este secția noastră de Primiri-Urgențe. Probabil că inamicul a considerat că suntem o altă bază secretă NATO. Din fericire, bolnavii sunt în siguranță, au fost scoși de sub dărâmături”, a scris primarul Mațoki.
Secția UPU a fost distrusă complet, iar clădirea spitalului a fost grav avariată, atât ca structură de rezistență, cât și în interior și la nivel de aparatură medicală. Aproape nicio fereastră nu a rămas întreagă. „Așa arată iadul!”, a sintetizat edilul din Izium.
Pacienții mutați în subsolul unității medicale urmează a fi evaluați de medici.
Peste 600.000 de oameni au fost evacuați din Harkov cu trenurile Ukrzaliznîția.
La Izium însă, situația rămâne dificilă: trupele ruse au încercat să cucerească orașul, iar luptele continuă în zonă, scrie ziarul ucrainean Gazeta.
Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina, declanșat de Rusia
La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!