Sâmbătă, în contextul în care România a anunțat un nou record de infectări, la Iași s-au înregistrat 40 de noi cazuri de COVID-19 – față de 16, anunțate vineri.
Conducerile spitalelor COVID și suport-COVID din Iași au comunicat că nu mai au paturi pentru pacienții infectați cu SARS-CoV-2 și au făcut apel la populație să respecte regulile sanitare, pentru a evita îmbolnăvirea.
La Terapie Intensivă mai sunt locuri disponibile doar în Spitalul de Neurochirurgie, care are 16 paturi ce pot fi folosite pentru pacienții infectați cu SARS-COV-2 aflați în stare gravă.
Pentru pacienții confirmați nu mai există saloane disponibile.
Conform planului alb realizat de Ministerul Sănătății, după ce se umplu spitalele desemnate unități COVID și suport-COVID, se trece către Spitalele Județene. Salvarea, în cazul Iașiului, ar putea veni de la Spitalul Sf. Spiridon, care are o structură pavilionară, astfel că circuitele pot fi făcute separat, fără a suspenda activitatea unității de urgențe sau a altor structuri importante.
Pentru început, la Sf. Spiridon vor fi dedicate bolnavilor COVID două secții.
Ne vom duce către Spitalul Sf. Spiridon, fiindcă toate locurile pe care le aveam disponibile până în momentul de față sunt epuizate. Sunt 40 de cazuri noi, azi, în Iași și eu cred că explicația ține de faptul că a început să se întoarcă lumea din concediu și să îi infecteze pe cei de acasă.
Carmen Dorobăț, managerul Spitalului de Boli Infecțioase:
Noii infectați, majoritar tineri
Dr. Dobobăț a explicat că persoanele internate în ultima perioadă sunt din segmentul de vârstă 30-50 de ani și vin majoritar din zona urbană, de unde se presupune că au fost cei mai mulți plecați în vacanță în ultimele luni.
În momentul de față, la Iași este identificat un singur focar, despre care s-a declarat că este ținut, sub control la Compania de Transport Public. Acolo, 24 de angajați au ieșit pozitivi la testarea pentru noul coronavirus.
Primarul Iașului, Mihai Chirica, a declarat că solicitat în comisiile județene pregătirea tuturor spitalelor din Iași pentru a prelua o parte din pacienții infectați cu COVID-19, dacă este cazul.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro