„Nu știm ce și cum vom face, în acest moment nu avem o soluție. Toate paturile de pe secțiile de Terapie Intensivă sunt ocupate, avem mulți pacienți în stare critică”, a adeclarat Carmen Dorobăț, directorul Spitalului Clinic de Boli Infecțioase „Sfânta Parascheva”.
Circa 40 de pacienți au fost reconfirmați pozitiv la infecția cu COVID-19, după ce au fost declarați vindecați. Ei au fost nevoiți să plece acasă fără tratament, mai scrie publicația citată.
„Sunt sute de pacienți izolați la domiciliu. Încercăm să căutăm cele mai bune soluții pentru extinderea numărului de paturi”, a mai precizat Carmen Dorobăț.