„Nimeni nu ne poate măcar da estimativ o perioadă de întrerupere a căldurii, ne aprovizionăm cu pături, cu saci de dormit, verificăm și pornim toate aparatele de aer condiționat pe care le găsim disponibile”, a declarat, pentru Libertatea, Marius Craina, șeful Maternității Bega, care aparține de Spitalul Județean. 

Medicul spune însă că în momentul de față problema mai mare este lipsa apei calde din spital, mai ales pentru că nou-născuții sunt internați cu mamele lor, iar pacienții au nevoie de condiții de igienă. 

„Avem varianta încălzitoarelor, aparatelor instant în două-trei, patru locuri. Dar stau în regim de urgență la două-trei saloane, să montăm repede câte un boiler electric. Problema este la nou-născuți care stau cu mama imediat după naștere”, a mai spus Marius Craina. 

„Nu s-a făcut foarte frig momentan, dar se va face”

La fel se întâmplă și la Spitalul de Copii „Louis Țurcanu”, unde, de asemenea, se achiziționează saci de dormit și pături. Medicii de acolo au decis să îi lase acasă pe pacienții care nu sunt în stare gravă. 

„Cumpărăm saci de dormit și pături și externăm cazurile care pot fi și externate, iar în rest căutăm soluții. Am dat după anunțul managerial de ieri de la Colterm drumul la clime pe cald pe holuri și saloane. Nu s-a făcut foarte frig momentan, dar se va face”, explică medicul Mihai Gafencu, purtătorul de cuvânt al Spitalului de Copii. 

Ștefan Mandachi regretă că l-a susținut, l-a promovat pe TikTok și l-a votat pe Călin Georgescu: „Nu am verificat” | VIDEO
Recomandări
Ștefan Mandachi regretă că l-a susținut, l-a promovat pe TikTok și l-a votat pe Călin Georgescu: „Nu am verificat” | VIDEO

Și doctorii de aici spun că momentan principala problemă este lipsa apei calde, mai ales în condiții de pandemie COVID, pentru că instituția nu are centrală proprie, nici bazin pentru încălzirea apei calde. 

16-17 grade Celsius în saloane

Probleme sunt și la Spitalul Municipal, unde unele clădiri sunt vechi, cu instalații electrice vechi, astfel că se pot folosi nici aparatele de aer condiționat.

Reprezentanții spitalului au precizat, pentru Libertatea, că azi-noapte, pacienții au stat în unele saloane la 16-17 grade Celsius. 

„Probleme au fost la Cardiologie, unde avem 17 grade, Oncologie Medicală, iarăși o clădire veche care nu suportă alți consumatori – acolo am avut 16 grade. La Maternitatea Odobescu a intrat în funcțiune centrala proprie, la Oftalmologie din nou este clădire revendicată și veche și am avut 17 grade”, a spus un oficial al spitalului. 

La Județean s-au împărțit plăpumi și pături electrice

Pacienții Spitalului Județean au primit plăpumi sau pături electrice, iar conducerea unității sanitare pornește și instalația de climatizare. Clădirea este mare și nu s-a răcit atât de repede în interior, deși în noaptea de marți spre miercuri s-au înregistrat 0 grade Celsius.

Proteste în marile orașe ale țării, împotriva lui Călin Georgescu: „Tinerii vă strigă în cor, nu votați un dictator”| VIDEO
Recomandări
Proteste în marile orașe ale țării, împotriva lui Călin Georgescu: „Tinerii vă strigă în cor, nu votați un dictator”| VIDEO

„Am reușit să împărțim pături. Am trecut cu bine peste noapte, fiind clădire mare nu s-a răcit așa de repede și s-a menținut căldura. La fel și pentru Maternitatea Bega”, ne-a spus Pătrașcu, miercuri dimineață.

Consiliul Județean face, miercuri, o rectificare de urgență pentru a pune în funcțiune centrala termică a spitalului, care n-a mai funcționat de ani buni. E nevoie de 750.000 de lei pentru viabilizarea acesteia, a declarat Alin Nica, președintele Consiliului Județean Timiș.

Nu se știe cât vor sta timișorenii fără agent termic

Reprezentanții spitalelor așteaptă soluții, însă autoritățile locale nu știu deocamdată să spună cât timp vor sta timișorenii în frig. Susțin că încă poartă negocieri cu furnizorii de gaz, dar nu sunt semnale că aceștia ar fi deschiși să semneze un contract cu Colterm, societate care a intrat oficial în insolvență. Fără ajutor de stat, spun reprezentanții Primăriei Timișoara, Colterm nu va putea trece peste iarnă.

Șase spitale din Timișoara au trecut peste prima noapte de frig și se pregătesc de ce e mai rău. La fel și peste 100.000 de timișoreni, pentru că 56.000 de locuințe au rămas fără căldură și apă caldă, după ce E.ON a oprit robinetul de gaz pentru Colterm, societatea de termoficare a orașului. 

Călin Georgescu reacționează la valul de proteste declanșate împotriva lui: „Sunt tată de băieţi, am trei băieţi, suntem o familie puternică, unită” | VIDEO
Recomandări
Călin Georgescu reacționează la valul de proteste declanșate împotriva lui: „Sunt tată de băieţi, am trei băieţi, suntem o familie puternică, unită” | VIDEO

Colterm a rămas, marți la prânz, fără gaz, după ce compania E.ON a oprit robinetul din cauza datoriilor istorice și curente care se ridică la 76 de milioane de lei. Primăria Timișoara și reprezentanții societății de termoficare încearcă de câteva zile să găsească un nou furnizor de gaz, dar primele negocieri au eșuat, astfel că societatea „a pus lacătul” pe centralele electrice de termoficare.

Apelul directorilor de spitale la furnizorii de gaz

Marți, directorii de spitale din Timișoara au făcut un apel de solidaritate la autorități și la furnizorii de gaze din țară. 

„Organismele noastre, atunci când sunt bolnave, sunt extrem de fragile, ele au nevoie de condiții speciale pentru a putea lupta cu boala pentru viață. Toate eforturile noastre s-ar nărui, dacă în saloane temperatura ar scădea. Nu avem cum să păstrăm o temperatură adecvată în saloane, dacă căldura de la stat este oprită”, spunea Raul Pătrașcu, directorul Spitalului Județean Timișoara, în scrisoare deschisă transmisă furnizorilor de gaz. 

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cabinetul israelian a fost de acord cu încetarea focului în Liban. Când întră în vigoare armistițiul
Știrileprotv.ro
Cabinetul israelian a fost de acord cu încetarea focului în Liban. Când întră în vigoare armistițiul
Gabriel Cotabiță a fost incinerat! IMAGINI EXCLUSIVE de la fața locului. Ce vedete au venit să-și ia rămas bun. Vezi AICI tot ce s-a întâmplat
Viva.ro
Gabriel Cotabiță a fost incinerat! IMAGINI EXCLUSIVE de la fața locului. Ce vedete au venit să-și ia rămas bun. Vezi AICI tot ce s-a întâmplat
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Trei zodii care se vor bucura de abundență financiară. Vor avea parte de noroc și vor face schimbări importante până la finalul anului
FANATIK.RO
Trei zodii care se vor bucura de abundență financiară. Vor avea parte de noroc și vor face schimbări importante până la finalul anului
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Elle.ro
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
'Au apărut multe minciuni'. Oana, fiica Elenei Lasconi, mesaj neașteptat despre mama ei, cu o săptămână înaintea alegerilor prezidențiale
Unica.ro
'Au apărut multe minciuni'. Oana, fiica Elenei Lasconi, mesaj neașteptat despre mama ei, cu o săptămână înaintea alegerilor prezidențiale
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Încă o lovitură pentru românii cu credite. Cu cât creşte rata la un împrumut de 350.000 de lei, luat pe 30 de ani
Observatornews.ro
Încă o lovitură pentru românii cu credite. Cu cât creşte rata la un împrumut de 350.000 de lei, luat pe 30 de ani
Horoscop 27 noiembrie 2024. Berbecii au parte de o zi care susține inițiativele curajoase, care se bazează pe o viziune pozitivă asupra lucrurilor
HOROSCOP
Horoscop 27 noiembrie 2024. Berbecii au parte de o zi care susține inițiativele curajoase, care se bazează pe o viziune pozitivă asupra lucrurilor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI