În plină criză de paturi ATI pentru pacienții COVID aflați în stare gravă, două spitale mari din București nu au mai acceptat să primească TIR-ul ATI de la Departamentul pentru Situații de Urgență. După tragedia din primăvară, când trei pacienți COVID conectați la aparate au decedat din cauza unei defecțiuni apărute la unitatea mobilă de la Spitalul de Boli Infecțioase Victor Babeș, medicii de aici nu mai vor să-și asume niciun risc.

„Au dovedit că nu sunt fezabile pe perioade mai mari pentru tratarea pacienților care au nevoie de terapie intensivă”, a explicat refuzul managerul Simin-Aysel Florescu.

Managerul Spitalului Victor Babeș, Simin-Aysel Florescu

Și Spitalul de Urgență Sf. Ioan a fost, de asemenea, categoric. Surse Libertatea din Ministerul Sănătății susțin că la ședința cu managerii din București, care a avut loc în urmă cu două săptămâni, reprezentantul acestui spital a refuzat să-i fie trimisă unitatea mobilă ATI.

„Directorul Robert Agafiței a spus răspicat că nu dorește niciun TIR ATI”, a mărturisit angajatul MS, prezent la ședință. 

Managerul Agafiței nu a dorit să ofere nicio explicație Libertatea, iar directorul medical, Bogdan Geavlete, a confirmat doar absența TIR-ului ATI din curtea spitalului. „Care TIR? Nu avem niciun TIR! Sunt ocupat și nu pot discuta”, a fost scurta afirmație a doctorului Geavlete.

Robert Agafiței, managerul Spitalului Sf. Ioan. Foto: Agerpres

Doar Spitalul Nasta a acceptat TIR-ul ATI

Singurul spital din Capitală care a acceptat să primească o unitate mobilă ATI de la departamentul condus de Raed Arafat este Spitalul de Pneumoftiziologie Marius Nasta. „A devenit operațional din 27 septembrie. Aveam pacienți pe salon care aveau nevoie de oxigen suplimentar. Cele 8 paturi s-au ocupat în 24 de ore!”, a spus doctorul Beatrice Mahler, managerul spitalului.

Aceasta a precizat că nu avea altă soluție pentru a crește capacitatea locurilor ATI. „Trebuie măcar să încercăm să salvăm pacienții aflați în stare gravă”, a spus Mahler, care a precizat că celelalte două TIR-uri ATI ale SMURD au fost direcționate în țară, la Botoșani și Iași.

Beatrice Mahler, managerul Spitalului de Pneumoftiziologie Marius Nasta. Foto: INQUAM_Octav_Ganea

Libertatea nu a reușit să primească niciun răspuns din partea doctorului Raed Arafat, șeful DSU. 

Șeful DSU, Raed Arafat. Foto: Hepta

În primăvară, în valul 3 al pandemiei, trei spitale din București au apelat la TIR-urile de Terapie Intensivă achiziționate de Departamentul Situațiilor de Urgență: Spitalul de Boli Infecțioase Victor Babeș, Spitalul de Urgență Sfântul Pantelimon și Spitalul de Pneumoftiziologie Marius Nasta.

Foto principală: Dumitru Angelescu

 
 

Urmărește-ne pe Google News