A fost una dintre cele mai spectaculoase şi prolifice perioade din punct de vedere al numărului de minţi strălucite apărute în peisajul românesc. Brâncuşi, Enescu, Saligny, Eliade, Horia Creangă, Octav Doicescu, Coandă, Babeş, Paulescu, Minovici sau Gerota sunt doar o parte dintre intelectualii români care au lăsat urme adânci prin ceea ce au făcut. Între ei, la loc de cinste, figurează şi numele doctorului Matei Balş.

Dintr-o familie de boieri

Matei s-a născut la Bucureşti, în familia boierească Balş, la 1905, ca fiu al lui George Balş şi al Marietei Ştirbey. A mai avut o soră, pe Zoe, şi încă doi fraţi, Alexandru şi Ion. Interesant e faptul că bunica din partea tatălui era sora lui Dimitrie Sturdza-Miclăuşanu, fost secretar al lui Cuza, ministru sub Carol I, omul care, în 1887, l-a convins pe Victor Babeş să lase Viena şi Budapesta şi să accepte postul de profesor la Universitatea de Medicină din Bucureşti.

Bunicul din partea tatălui, descendent direct al domnitorului Brâncoveanu, era Alexandru Barbu Ştirbey.  Matei Balş termină Facultatea de Medicină din Bucureşti în 1930 şi urmează un curs de bacteriologie la Institutul Pasteur din Paris. Revenit în ţară, are privilegiul de a lucra cu unchiul său, medicul şi microbiologul Ioan Cantacuzino (1863-1934), în ultimii ani de viaţă ai acestuia.

Savantul cu origine nesănătoasă

Anul 1942 îl găseşte pe Frontul de Est, ca şef al unui spital al armatei române. După instalarea la putere a regimului comunist, Matei Balş a fost privit cu multă suspiciune. Nu avea origine sănătoasă, întrucât provenea dintr-o familie boierească şi era considerat un membru al putredei aristocraţii. Potrivit doctrinei comuniste, cei cu origine sănătoasă nu puteau fi decât muncitorii şi unii dintre ţărani. Prin urmare, celelalte clase sociale erau considerate ca având origine nesănătoasă şi erau persecutate în cadrul luptei de clasă.

Pentru Matei Balş, lucrurile erau şi mai grave de atât. Fratele său, Alexandru, avea să fie arestat şi condamnat pe motive politice. Scriitorul Ion Ioanid (1926-2003), supranumit Soljeniţîn al românilor, deţinut politic 12 ani în închisorile comuniste, între 1952-1964, şi mai târziu crainic la Europa Liberă, dă câteva detalii despre Alexandru Balş, fratele lui Matei, în celebra sa carte « Închisoarea noastră cea de toate zilele ».

“Din efectivul de 354 de deţinuţi condamnaţi pentru “crime de înaltă trădare”, care au populat închisoarea din Piteşti începând din iarna 1954-1955 şi până în luna aprilie 1960, dată la care am părăsit-o, am reuşit să reconstitui numai o listă,  parţial, cuprinzând aproximativ 270 de nume”, notează Ioanid. La nr 27 este menţionat Alexandru Balş, “inginer, fratele doctorului Matei Balş. Suferea de astm. În cursul anilor, boala i s-a agravat. N-a primit nici un fel de tratament medical. Abia când a intrat în faza finală a bolii i s-au dat primele îngrijiri medicale, care n-au mai servit însă la nimic. A murit, după o lungă agonie la care am asistat neputincioşi ».

”Chemați-l și pe profesorul Balș”

Aşadar, cu origine nesănătoasă şi cu un frate condamnat politic, pentru Matei Balş lucrurile nu erau deloc simple sub noua orânduire care încerca din răsputeri să şteargă din mentalul colectiv, şi la propriu şi la figurat, tot ceea ce avea legătură cu trecutul.

Doctorul Richard Constantinescu, istoric al medicinei, spune că “profesorul Matei Balş a fost îndepărtat după 1948 din învăţământ, fiind considerat „bestie moşierească“, decizie asupra căreia s-a revenit ulterior, dar care a lăsat urme profunde în sufletul marelui clinician și universitar”. E acceptat mai mulţi ani ca profesar asociat al Facultăţii de Medicină din Bucureşti, unde de abia în 1956 i se permite să devină profesor plin. În primii ani de comunism nu a avut voie să lucreze decât cu o foarte mică echipă de colaboratori. După 1960, atitudinea autorităţilor faţă de Matei Balş se mai relaxează, astfel încât în 1962 ocupă postul de decan al Facultăţii de Medicină din Bucureşti, funcţie pe care o deţine până în 1972 când iese la pensie.

Ca decan, spun cei care l-au cunoscut, a fost permanent preocupat de formarea teoretică și practică a studenților și a tinerilor medici. În această perioadă înfiinţează bacteriologia clinică şi întreprinde numeroase cercetări în domeniul patologiei infecțioase şi al virologiei.

A publicat sute de lucrări științifice în ţară şi în străinătate şi a devenit membru titular al Academiei de Medicină şi al Societatii Regale De Medicină Tropicală şi Igienă din Marea Britanie.

„Profesionalismul său era recunoscut. La cazurile extrem de dificile, pe care infecționiștii nu le puteau înțelege sau rezolva, era solicitat: „chemaţi-l şi pe domnul doctor Balş să-şi spună părerea“, menţionează doctorul Constantinescu.  După război, a descoperit medicamentul numit nitrofuran, utilizat în tratarea febrei tifoide, drept pentru care guvernul i-a acordat Premiul de Stat clasa I. În mod ironic, regimul care îi omorâse fratele în inchisoare, îl premia pe el, un membru al moşierilor şi al chiaburilor.

Matei Balș a avut cu soția sa, Lucia Cantacuzino (1913-1976), cu care s-a căsătorit la Iași în 1936, doi urmași: Marina, care a ales cariera de arhitect, și Ion, de profesie inginer. Copiii profesorului Balș s-au stabilit in Elveția.  Matei Balş a murit in 1989 la Geneva din cauza unui anevrism.

În viaţa mea am văzut multe. Am cunoscut mulţi oameni. Am trăit foarte multe şi variate situaţii. Am avut felurite preocupări. M-am luptat adesea cu morile de vânt sau pe româneşte, cu tembelismul administrativ, cu puterea incompetenţei şi iresponsabilităţii unor persoane. Am emis păreri care cu siguranţă nu sunt admise de unii şi care supără pe mulţi, dar pe care le-am scris ca să-mi descarc sufletul.

Matei Balş:

Urmărește-ne pe Google News