Carmen Dorobăț a declarat, pentru Libertatea, că în ultimul set de analize efectuate marți noapte la unitatea medicală există 7 noi persoane confirmate și 52 de teste negative.

Cei doi pacienți diagnosticați cu noul coronavirus internați la secția Anestezie și Terapie Intensivă a spitalului din Iași sunt din Suceava. Unul dintre ei este bărbatul de 71 de ani, confirmat cu coronavirus pe 4 martie, primul caz din zona Moldovei, care are și o altă boală, cel pe care Prefectura Suceava s-a grăbit să îl anunțe ca fiind vindecat. Celălalt este un bărbat de 37 de ani, care a fost adus marți noapte în secția ATI, cu insuficiență respiratorie, de la Spitalul Județean Suceava, secția de Pneumologie.

Managerul Spitalului de Boli Infecțioase din Iași a precizat că bărbatul de 71 de ani a fost retestat la începutul săptămânii, dar pentru că rezultatul a fost pozitiv și a început să dezvolte din nou simptomatologie specifică, a fost transferat la ATI.

”Avem doi pacienți în terapie intensive, pentru supraveghere. Pacientul de la Suceava, primul venit, l-am luat pentru a fi supravegheat întrucât are acea boală de fond. Avem un alt pacient venit în cursul nopții cu insuficiență respiratorie, primește oxigen pe mască, vom vedea cum evoluează lucrurile”, a adăugat Carmen Dorobăț.

Dosarul 10 August 2018: reperele unui proces început cu 5 ani întârziere. Coloneii Cucoș, Cazan și Sindile sunt la câteva luni de achitare
Recomandări
Dosarul 10 August 2018: reperele unui proces început cu 5 ani întârziere. Coloneii Cucoș, Cazan și Sindile sunt la câteva luni de achitare

Managerul a mai spus că miercuri a fost deschisă o nouă secție și se fac pregătiri pentru a se mai deschide una, pentru că trebuie regândite circuitele.

Întrebată dacă spitalul are suficiente provizii, în condițiile unui număr în creștere de pacienți cu coronavirus, managerul Carmen Dorobăț a spus că acestea se subțiază pe zi ce trece.

Spitalul folosește aproximativ 60 de măști cu filtru, iar stocul de astfel de echipamente de protecție este de 500, proaspăt achiziționate, și de încă 1.000 primite ca sponsorizare.

Managerul a mai spus că spitalul ”a avut noroc” și a reușit să achiziționeze 10.000 de măști cu pliuri, simple, dar că există probleme la distribuitorii de dezinfectanți și combinezoane.

„Mai avem kituri de testare COVID19 până sâmbătă inclusiv, dar am făcut astăzi o comandă suplimentară de kituri, pe care sper să le primim cât mai curând. În orice caz, încercăm să folosim echipamentul cu discernământ”, a adăugat Carmen Dorobăț.

În Iași sunt, până miercuri, 20 de cazuri confirmate de coronavirus, iar în Suceava, alte 3, doi dintre ei fiind cei internați la secția ATI a Spitalului de Boli Infecțioase din Iași.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Câtă influență va avea Elon Musk în al doilea mandat de președinte al lui Trump: ”Multă! A apărut și în poza de familie”
Știrileprotv.ro
Câtă influență va avea Elon Musk în al doilea mandat de președinte al lui Trump: ”Multă! A apărut și în poza de familie”
Wow! Incredibil cum arată și cu ce se ocupă soția lui Marcel Ciolacu. Sunt căsătoriți de mai bine de 20 de ani, însă abia acum s-a aflat
Viva.ro
Wow! Incredibil cum arată și cu ce se ocupă soția lui Marcel Ciolacu. Sunt căsătoriți de mai bine de 20 de ani, însă abia acum s-a aflat
Cum arată soția și fiica lui lui Mihai Gâdea. Sunt superbe și parcă sunt surori. Cine este misterioasa Agatha Kundri Memete, soția realizatorului de la Antena 3
Libertateapentrufemei.ro
Cum arată soția și fiica lui lui Mihai Gâdea. Sunt superbe și parcă sunt surori. Cine este misterioasa Agatha Kundri Memete, soția realizatorului de la Antena 3
Orașul în care trăiesc cei mai mulți milionari. Numărul lor a trecut de 700
FANATIK.RO
Orașul în care trăiesc cei mai mulți milionari. Numărul lor a trecut de 700
Lovitură pentru Marian Iancu » Ce se întâmplă cu averea fostului patron din Liga 1
GSP.RO
Lovitură pentru Marian Iancu » Ce se întâmplă cu averea fostului patron din Liga 1
Regulile de la care Raluca Bădulescu nu se abate niciodată. De ce nu își serbează ziua de naștere, nu poartă ceas și nu are vreodată portofel la ea
Elle.ro
Regulile de la care Raluca Bădulescu nu se abate niciodată. De ce nu își serbează ziua de naștere, nu poartă ceas și nu are vreodată portofel la ea
'Faceți loc că începe show-ul!' La 54 de ani, Loredana Groza a renunțat de tot la haine! Imaginile au 'încins' internetul / FOTO
Unica.ro
'Faceți loc că începe show-ul!' La 54 de ani, Loredana Groza a renunțat de tot la haine! Imaginile au 'încins' internetul / FOTO
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Financiarul.ro
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
"Un nenorocit de om, cum să facă aşa ceva". Filmul teribilului accident din Suceava, soldat cu cinci morţi. Trei familii înlăcrimate se pregătesc de înmormântare
Observatornews.ro
"Un nenorocit de om, cum să facă aşa ceva". Filmul teribilului accident din Suceava, soldat cu cinci morţi. Trei familii înlăcrimate se pregătesc de înmormântare
Horoscop 11 noiembrie 2024. Taurilor li se potrivește de minune invitația acestei zile la muncă și refuz al plăcerilor iluzorii
HOROSCOP
Horoscop 11 noiembrie 2024. Taurilor li se potrivește de minune invitația acestei zile la muncă și refuz al plăcerilor iluzorii

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI