Carmen Dorobăț a declarat, pentru Libertatea, că în ultimul
set de analize efectuate marți noapte la unitatea medicală există 7 noi
persoane confirmate și 52 de teste negative.
Cei doi pacienți diagnosticați cu noul coronavirus internați
la secția Anestezie și Terapie Intensivă a spitalului din Iași sunt din Suceava.
Unul dintre ei este bărbatul de 71 de ani, confirmat cu coronavirus pe 4
martie, primul caz din zona Moldovei, care are și o altă boală, cel pe care
Prefectura Suceava s-a grăbit să îl anunțe ca fiind vindecat. Celălalt este un bărbat
de 37 de ani, care a fost adus marți noapte în secția ATI, cu insuficiență respiratorie,
de la Spitalul Județean Suceava, secția de Pneumologie.
Managerul Spitalului de Boli Infecțioase din Iași a precizat
că bărbatul de 71 de ani a fost retestat la începutul săptămânii, dar pentru că
rezultatul a fost pozitiv și a început să dezvolte din nou simptomatologie
specifică, a fost transferat la ATI.
”Avem doi pacienți în terapie intensive, pentru supraveghere. Pacientul de la Suceava, primul venit, l-am luat pentru a fi supravegheat întrucât are acea boală de fond. Avem un alt pacient venit în cursul nopții cu insuficiență respiratorie, primește oxigen pe mască, vom vedea cum evoluează lucrurile”, a adăugat Carmen Dorobăț.
Managerul a mai spus că miercuri a fost deschisă o nouă secție
și se fac pregătiri pentru a se mai deschide una, pentru că trebuie regândite
circuitele.
Întrebată dacă spitalul are suficiente provizii, în condițiile unui număr în creștere de pacienți cu coronavirus, managerul Carmen Dorobăț a spus că acestea se subțiază pe zi ce trece.
Spitalul folosește aproximativ 60 de măști cu filtru, iar stocul
de astfel de echipamente de protecție este de 500, proaspăt achiziționate, și
de încă 1.000 primite ca sponsorizare.
Managerul a mai spus că spitalul ”a avut noroc” și a reușit să achiziționeze 10.000 de măști cu pliuri, simple, dar că există probleme la distribuitorii de dezinfectanți și combinezoane.
„Mai avem kituri de testare COVID19 până sâmbătă inclusiv, dar am făcut astăzi o comandă suplimentară de kituri, pe care sper să le primim cât mai curând. În orice caz, încercăm să folosim echipamentul cu discernământ”, a adăugat Carmen Dorobăț.
În Iași sunt, până miercuri, 20 de cazuri confirmate de coronavirus, iar în Suceava, alte 3, doi dintre ei fiind cei internați la secția ATI a Spitalului de Boli Infecțioase din Iași.