• Dintre manageri, unul a rezistat doar 3 zile, iar cel numit recent, Lucian Micu, n-a putut candida la locale din partea PSD din cauza unei interdicții ANI, dar a ajuns șef al spitalului.

Pandemia a fost și este grea la Piatra Neamț, cu un sistem sanitar plin de probleme. Pe rând, spitalul județean păstorit de Consiliul Județean condus de PSD-istul Ionel Arsene s-a confruntat cu următoarele probleme:

  • Bătrâni lăsați să aștepte și 14 ore în curtea spitalului
  • Mic dejun format dintr-o bucată de salam și un unt minuscul
  • Oameni cu accident vascular plimbați între 3 spitale, trecuți și pe la Piatra Neamț
  • Aparat PCR nefolosit timp de mai multe săptămâni, de vină fiind “Paștele catolic” și Ministerul Sănătății, conform șefului CJ

Înainte și după pandemie, managerii care au controlat spitalul în ultimul an au fost:

Până în 18 decembrie 2019 – Codruț Munteanu
19 decembrie 2019 – 17 martie 2020 – Alexandru Juncu
17 martie – 3 aprilie – Toader Mocanu
3 aprilie – 9 aprilie – Florin Ionuț Apostoae
9 aprilie – 17 mai – Daniela Marcoci
17 mai – 20 mai – Marius Ghineț
21 mai – 8 octombrie – Silviu Verzea
Din 28 octombrie – Lucian Mic

Lucian Micu, numit azi manager, a fost primar de Roman și s-a perindat pe la PSD și PNL. 

Micu a fost numit miercuri, 28 octombrie 2020, în fruntea spitalului, după ce fostul manager Silviu Verzea își dăduse demisia după scandalul cu oamenii care au așteptat toată noaptea să fie consultați.

Micu a vrut să candideze și la alegerile din 27 septembrie pe listele PSD – PPU-SL, însă candidatura sa a fost respinsă de instanță și BEC, el figurând pe site-ul ANI cu o incompatibilitate de acum 8 ani și o interdicție pe 3 ani începând cu 3 august 2020.

Fostul primar al municipiului Roman Lucian Micu figurează pe site-ul ANI cu o interdicție de trei ani pentru a candida

Motivul perioadei de 8 ani, abia în aprilie s-a dat o decizie finală în dosarul contestației sale de către Înalta Curte de Casație și Justiție.

Concret, interdicția se referă la faptul că, în 2012, a deținut “simultan funcția de viceprimar și funcția remunerată de membru în Consiliul de Administrație al Spitalului Municipal de Urgență Roman”.

Acum, revine la un spital. La Piatra Neamț. 

Minimum 3 zile

Cel mai puțin a rezistat Marius Ghineț. Numit pe 17 mai, după plecarea Danielei Marcoci, epidemiologul adus de la Suceava să redreseze situația la Neamț, el a plecat după doar 3 zile.

Motivul, acesta era patronul unei firme de pompe funebre, iar scandalul iscat i-a încheiat prematur șederea. “S-au terminat chelnerii și manichiuristele din PNL?”, a fost reacția președintelui CJ, Ionel Arsene.

Care nu era însă străin de numiri controversate.

Plin de numiri controversate

Cu doar o lună și jumătate înainte, el îl pusese pe fostul manager de la Târgu Neamț, Florin-Ionuț Apostoae, în fruntea spitalului.

Apostoae era judecat într-un dosar de corupție de la Tribunalul Neamț, după ce fusese trimis în judecată de DNA Bacău.

El a fost înlocuit după mai puțin de o săptămână.

Mai apoi, Libertatea a prezentat cazul unei voluntare care dorea să se angajeze ca asistentă la spital și, într-o înregistrare, Apostoae îi făcea avansuri sexuale.

La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!
 

Urmărește-ne pe Google News