La Spitalul clinic de copii dr. Victor Gomoiu, structura noii clădiri a fost ridicată până la etajul 5 şi urmează să se toarne placa peste etajul 6. El este construit în curtea actualei unităţi sanitare de la „Gomoiu”- veche de aproape o sută de ani (1927). Este proiectat şi va fi realizat respectând toate standardele UE, urmând a fi dotat cu aparatura şi echipamente medicale de ultima generaţie. Va fi primul Spital de urgenţă universitar de pediatrie din România, construit şi dotat de municipalitate. Numarul paturilor va creste de la 159 câte există acum în vechiul spital Gomoiu la 278. Numărul sălilor de operaţie va creşte de la 2 existente acum, la 10.
Noua unitate medicală va avea, de asemenea, o secţie de chirurgie cardiovasculară, cardiologie intervenţională şi cardiologie pediatrică, potrivit edilului- şef. Spitalul va avea o parcare cu 119 locuri, dintre care cinci pentru ambulanţe.
Clădirea veche a Spitalului „Victor Gomoiu”, care are valoare arhitecturală, va fi consolidată şi restaurată, urmând să fie legată de corpul nou printr-o pasarelă de sticlă, au mai explicat reprezentanţii municipalităţii. Vechiul corp va deveni un centru de formare profesională pentru studenţi, rezidenţi şi specialişti, urmând să găzduiască săli de curs, de conferinţe, biblioteci, laboratoare etc.
Lucrările vor fi finalizare în 2015. Noul spital va fi finanţat integral de Primăria Capitalei, valoarea contractului fiind de 169 milioane lei, fără tva.