Spitalul Municipal Câmpina, județul Prahova, care este unitate suport COVID-19, va funcţiona timp de mai multe zile fără medic la Compartimentul de Primiri Urgenţe, conducerea arătând că, din cauza lipsei de personal, turele de zi nu vor fi acoperite, potrivit Observatorul Prahovean.

“Datorită detaşării către UPU a doi medici din cadrul CPU Câmpina, Spitalul Municipal Câmpina va funcţiona fără medic în serviciu de urgenţă în zilele de 31 august 2020, 1, 2, 3, 4, 7, 8 septembrie 2020 program de zi şi în data de 3 septembrie 2020 24 de ore. În acest context, vă solicităm ca în intervalele menţionate urgenţele să fie preluate de Unitatea de Primiri Urgenţe (UPU) Ploieşti”, se arată într-o adresă transmisă de spitalul din Câmpina către Serviciul Judeţean de Ambulanţă, Direcţia de Sănătate Publică, Prefectura Prahova şi Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti.

Managerul unităţii sanitare de la Câmpina, Călin Tiu, a declarat, marţi, că spitalul are un normativ de zece medici în Compartimentul de Primiri Urgenţe (CPU), având însă doar şase medici, dintre care unul este în concediu medical, iar doi au fost detaşaţi la UPU Ploieşti.


“Au rămas doar trei medici la CPU, astfel că am ales ca soluţie să avem zile din luna aceasta neacoperite în cursul dimineţii, când sunt mai mulţi medici în spital”, a explicat Tiu.

Pe de altă parte, medicii din UPU Ploieşti sunt nemulţumiţi de solicitarea conducerii Spitalului Municipal Câmpina ca urgenţele să fie preluate în această perioadă de Spitalul de Urgenţă Ploieşti, în condiţiile în care cei doi medici detaşaţi aici sunt în concediu pentru încă o săptămână.

 
 

Urmărește-ne pe Google News