„În cursul zilei de 2.08.2023, la nivelul spitalului s-a desfășurat un control de către reprezentanții Direcției de Sănătate Publică Prahova pentru verificarea aspectelor semnalate, în urma căruia au fost aplicate două sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 32.000 de lei pentru nerespectarea procedurii referitoare la acordul pacientului informat, respectiv pentru necompletarea tuturor rubricilor din formularul privind acordul pacientului informat”, a transmis DSP Prahova.

Conducerea Spitalului din Urlați a demarat o anchetă internă, după ce presa locală a publicat mărturia unui bărbat care a fost îngrijit de un medic din spital după un accident de bicicletă.

În cadrul anchetei s-au solicitat note explicative personalului medical angajat al spitalului care a asigurat linia de gardă chirurgicală în data de 07.07.2023.

Reprezentanții DSP Prahova au anunțat că vor sesiza Colegiul Medicilor Prahova „pentru verificarea modului de acordare a actului medical acordat pacientului în camera de gardă”.

Ancheta DSP vine după ce un tânăr a acuzat un doctor de la Spitalul din Urlați că i-a cusut în picior mânerul de la frâna de mână a bicicletei.

Mânerul, „un fier lung de vreo 8 cm”, i-a fost extras din picior trei săptămâni mai târziu, într-o clinică din Olanda.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentarii (3)

Iorgos   •   03.08.2023, 19:25

Faceti de ras orasul care a dat o tarii pe faimoasa oana marica...

mica   •   03.08.2023, 17:56

Praf in ochi. Se va merge tot asa dupa ce trece furtuna.

Frumosul1   •   03.08.2023, 12:10

Neatenție doctorului era să l nenorocească definitiv noroc de doctorul din Olanda

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Unul dintre cei mai renumiți chirurgi din România, condamnat la închisoare cu executare. A rămas și fără 250.000 de euro
Știrileprotv.ro
Unul dintre cei mai renumiți chirurgi din România, condamnat la închisoare cu executare. A rămas și fără 250.000 de euro
Wow! Incredibil cum arată și cu ce se ocupă soția lui Marcel Ciolacu. Sunt căsătoriți de mai bine de 20 de ani, însă abia acum s-a aflat
Viva.ro
Wow! Incredibil cum arată și cu ce se ocupă soția lui Marcel Ciolacu. Sunt căsătoriți de mai bine de 20 de ani, însă abia acum s-a aflat
“De câte ori l-ai înșelat pe Viorel?”, a întrebat-o Denise Rifai pe Oana Lis în emisiune. Iar Oana Lis a răspuns
Libertateapentrufemei.ro
“De câte ori l-ai înșelat pe Viorel?”, a întrebat-o Denise Rifai pe Oana Lis în emisiune. Iar Oana Lis a răspuns
Traseul din România care nu se mai găsește nicăieri în lume. E unic și trece prin locuri care te lasă fără cuvinte
FANATIK.RO
Traseul din România care nu se mai găsește nicăieri în lume. E unic și trece prin locuri care te lasă fără cuvinte
VIRAL! Aflat la volan, Gigi Becali a intrat în direct pe TikTok cu celebrul manelist: „Ești cu drogurile?”
GSP.RO
VIRAL! Aflat la volan, Gigi Becali a intrat în direct pe TikTok cu celebrul manelist: „Ești cu drogurile?”
Cum arată cei doi copii ai cuplului Nicolai și Monica Tand. Ce a dezvăluit îndrăgitul bucătar despre fiica lui în vârstă de 14 ani: „Am încurajat-o...” FOTO
Elle.ro
Cum arată cei doi copii ai cuplului Nicolai și Monica Tand. Ce a dezvăluit îndrăgitul bucătar despre fiica lui în vârstă de 14 ani: „Am încurajat-o...” FOTO
De la Antena1, la PRO TV! Cine e vedeta care a apărut la filmările pentru PROtevelion. Andra a început să țipe când a văzut-o! 'Doamne, ce bucurie!'
Unica.ro
De la Antena1, la PRO TV! Cine e vedeta care a apărut la filmările pentru PROtevelion. Andra a început să țipe când a văzut-o! 'Doamne, ce bucurie!'
Destinația ideală pentru a depăși o despărțire. E aproape de România
Financiarul.ro
Destinația ideală pentru a depăși o despărțire. E aproape de România
Trei notari au pus mâna pe 9 case prin metoda "nepotul". S-au îmbogăţit cu 560.000 de euro
Observatornews.ro
Trei notari au pus mâna pe 9 case prin metoda "nepotul". S-au îmbogăţit cu 560.000 de euro
Horoscop 8 noiembrie 2024. Racii simt nevoia să se exprime, având pretenția ca persoanele din jur să le acorde întreaga lor atenție
HOROSCOP
Horoscop 8 noiembrie 2024. Racii simt nevoia să se exprime, având pretenția ca persoanele din jur să le acorde întreaga lor atenție

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI