Spitalul Clinic de Ortopedie, Traumatologie și TBC Osteoarticular Foișor devine de astăzi unitate suport COVID, urmând să primească și primii pacienți. Principalul argument folosit pentru transformarea sa a fost legat de numărul paturilor de ATI, dar și al personalui ATI de la „Foișor”.

„În momentul ăsta, o mare criză în sistemul sanitar este cea a personalului. Care este obosit, nu mai face față. Există persoane aflate în concediu medical, altele care pur și simplu nu mai pot”, au declarat cadre medicale pentru Libertatea.

Evacuarea cu scandal a spitalului scoate însă la lumină contrazicerile din cele două tabere – cea care dorea ca spitalul să devină unitate COVID și conducerea, care susținea că nu poate trata pacienți infectați cu virusul – care durează deja de câteva săptămâni.

Pe rând, spitalul a fost pus pe liste, scos, conducerea s-a opus deciziei, iar diverse instituții ce gestionează pandemia în țară au avut păreri divergente despre transformarea lui în spital destinat bolnavilor de coronavirus.

Argumentele celor două tabere erau următoarele:

  • Pe de-o parte, conducerea invoca multele lipsuri care nu puteau transforma spitalul într-unul COVID, acesta nefiind unul de urgență. De exemplu, în cazul unui accident cu multiple plăgi ortopedice, acestea n-ar ajunge la „Foișor”, ci la unul dintre spitalele de urgență din București;
  • Pe de altă parte, existența locurilor de la ATI și presiunea pusă de alte spitale, care aveau Unitățile Primiri Urgențe (UPU) pline de bolnavi COVID. Presiune nu neapărat exercitată la nivel instituțional, ci, de exemplu, prin medici care le transmiteau colegilor de la „Foișor” că nu mai fac față și soluția ar fi cooptarea spitalului de ortopedie în circuitul COVID.
România, cea mai stresantă țară pentru condus din lume. Aglomerația din trafic ne plasează pe primul loc în clasament
Recomandări
România, cea mai stresantă țară pentru condus din lume. Aglomerația din trafic ne plasează pe primul loc în clasament

Pus pe 25 martie pe listă, scos în aprilie

Iar spitalul s-a plimbat, în documente, între COVID / non-COVID. În cea de-a doua parte a lunii martie, pe site-ul Ministerului Sănătății a apărut un proiect de Ordin referitor la spitalele COVID.

Denumit „Proiectul de Ordin privind aprobarea Planului de măsuri pentru organizarea spitalelor și a unităților de dializă în contextul pandemiei de COVID-19 și a listei spitalelor și unităților de dializă care asigură asistența medicală pentru pacienți, cazuri confirmate și suspecte COVID-19, conform clasificării spitalelor în 3 niveluri de competență”, documentul, aflat încă pe site-ul MS, avea atașată anexa cu numărul 2, tabel pe care apărea și Spitalul Foișor.

Cum s-a ajuns la scandalul de la „Foișor”. Trebuia să înceapă pe 25 martie, dar managerul spitalului nu a vrut ca unitatea să devină suport COVID

Conform unei note de subsol, lista fusese întocmită conform datelor raportate de direcțiile de sănătate publică județene, respectiv a municipiului București la data 19.03.2021.

Spitalul a fost pe această listă timp de aproape două săptămâni, adică din 25 martie și până pe 5 aprilie, când a fost eliminat, printr-un alt ordin.

Primele ipoteze legate de moartea lui Silviu Prigoană. Surse medicale: a suferit un AVC sau un stop cardio-respirator
Recomandări
Primele ipoteze legate de moartea lui Silviu Prigoană. Surse medicale: a suferit un AVC sau un stop cardio-respirator

Managerul s-a împotrivit

Asta după ce, pe 2 aprilie, Spitalul Foișor, rămas pe lista pentru introducerea în circuitul COVID, a reacționat.

Managerul Cristian Ioan Stoica a trimis un document către Ministerul Sănătății, citat de news.ro, o scrisoare în care susținea că spitalul său nu poate deveni spital suport COVID.

Referindu-se chiar la Ordinul din 26 martie 2021, Stoica afirma: următoarele: „criteriile menţionate NU sunt îndeplinite de Spitalul clinic de Ortopedie Traumatologie şi TBC Osteoarticular Foişor, fiind obligaţi să vă atenţionăm de acest context de neconformitate pentru a evita concluzii provocatoare de malpraxis”.

Ce criterii nu îndeplinea „Foișor”, conform lui Stoica:

  • Nu îndeplinea condiția de acces 24/7 la laborator, existând doar o tură de dimineață;
  • Probleme legate de ventilație, corpuri de clădire încă în reconstrucție;
  • Nu există specialități în afară de ortopedie;
  • Detașarea ar fi imposibilă pentru că ar duce la „anomalii grave”.

105 pacienți evacuați vineri seară, azi a venit DSP

Ieri, 9 aprilie, la o săptămână de la scrisoarea lui Stoica, un ordin semnat de Raed Arafat și avizat de Vlad Voiculescu a dus la evacuarea spitalului și a celor în jur de 100 de pacienți internați acolo.

Silviu Prigoană a murit. Avea 60 de ani și i s-a făcut rău într-un restaurant din Bran
Recomandări
Silviu Prigoană a murit. Avea 60 de ani și i s-a făcut rău într-un restaurant din Bran

Arafat a justificat graba cu care au fost scoși oamenii prin faptul că de sâmbătă ar trebui transformat în spital COVID. „Mâine dimineață (sâmbătă dimineață) acest spital trebuie să funcționeze ca spital COVID. Nu puteam să transferăm pacienții din Spitalul Foișor mâine dimineață”.

Iar azi dimineață, DSP a ajuns la Foișor pentru a a autoriza transformarea sa în unitate medicală COVID, conform Radio România Actualități.

Libertatea a încercat în repetate rânduri să discute cu managerul unității spitalicești, dr. Cristian Ioan Stoica, însă acesta a refuzat dialogul cu ziarul. A cerut „păsuire” pentru a se ocupa de evacuarea ultimilor opt pacienți ortopedici.

„Vă rog să aveți înțelegerea necesară să vă adresați pentru moment Biroului de Presă ASSMB! Cer păsuire pentru a avea timpul necesar evacuării ultimilor 8 pacienți ortopedici, validării și pregătirii circuitelor de spital în format COVID, organizării filtrelor, instruirii personalului, organizarea turelor, primirea și monitorizarea pacienților COVID care vor fi transferați azi etc. După intrarea în «normalitate» voi încerca să vă stau la dispoziție! O zi ușoară”, e mesajul transmis de dimineață de managerul Cristian Ioan Stoica.

Notă: Într-o formă anterioară a articolului apărea informația că spitalul a ieșit de pe lista finală a ordinului de ministru pe 25 martie, însă acest lucru s-a întâmplat de fapt pe 5 aprilie.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Măsura luată de Kim Jong Un la o zi după ce Vladimir Putin a promulgat Acordul de Apărare reciprocă cu Coreea de Nord
Știrileprotv.ro
Măsura luată de Kim Jong Un la o zi după ce Vladimir Putin a promulgat Acordul de Apărare reciprocă cu Coreea de Nord
CUTREMURĂTOR! Tocmai s-a aflat ce s-a întâmplat în ultimele minute de viață ale lui Silviu Prigoană: "Nu avea..." Detaliul ZGUDUITOR care a mai ieșit la iveală. Și familia lui e în stare de ȘOC
Viva.ro
CUTREMURĂTOR! Tocmai s-a aflat ce s-a întâmplat în ultimele minute de viață ale lui Silviu Prigoană: "Nu avea..." Detaliul ZGUDUITOR care a mai ieșit la iveală. Și familia lui e în stare de ȘOC
Sfâșietor ce s-a aflat despre moartea lui Silviu Prigoană! E știrea care a bulversat România
Libertateapentrufemei.ro
Sfâșietor ce s-a aflat despre moartea lui Silviu Prigoană! E știrea care a bulversat România
Șase zodii atrag norocul ca un magnet în următoarele 30 de zile. Renasc din propria cenușă și vor avea un succes financiar uriaș
FANATIK.RO
Șase zodii atrag norocul ca un magnet în următoarele 30 de zile. Renasc din propria cenușă și vor avea un succes financiar uriaș
Noi dezvăluiri într-un dosar ISTORIC! De ce n-a jucat Nicolae Dobrin în Mexic? Mărturie în premieră obținută de GSP: „Certuri cu cei de la Dinamo, i-a cam lăsat fără bani la poker!”
GSP.RO
Noi dezvăluiri într-un dosar ISTORIC! De ce n-a jucat Nicolae Dobrin în Mexic? Mărturie în premieră obținută de GSP: „Certuri cu cei de la Dinamo, i-a cam lăsat fără bani la poker!”
SEMNIFICAȚIA ascunsă a bijuteriilor și accesoriilor purtate de Kate Middleton la Ziua Comemorării. Gestul emoționant făcut de Prințesă
Elle.ro
SEMNIFICAȚIA ascunsă a bijuteriilor și accesoriilor purtate de Kate Middleton la Ziua Comemorării. Gestul emoționant făcut de Prințesă
Așa arăta, înainte de operațiile estetice, o vedetă pe care azi o vezi aproape zilnic la TV. Îți dai seama cine e în poze? FOTO
Unica.ro
Așa arăta, înainte de operațiile estetice, o vedetă pe care azi o vezi aproape zilnic la TV. Îți dai seama cine e în poze? FOTO
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Financiarul.ro
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
CAMERA ASCUNSĂ. Fraudă de milioane la Peleş: angajaţi acuzaţi că revând biletele turiştilor şi bagă banii în propriile buzunare
Observatornews.ro
CAMERA ASCUNSĂ. Fraudă de milioane la Peleş: angajaţi acuzaţi că revând biletele turiştilor şi bagă banii în propriile buzunare
Horoscop 12 noiembrie 2024. Balanțele se simt tulburate astăzi, din mai multe motive, cele din mediul de la serviciu sau problemele de sănătate
HOROSCOP
Horoscop 12 noiembrie 2024. Balanțele se simt tulburate astăzi, din mai multe motive, cele din mediul de la serviciu sau problemele de sănătate

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI