Potrivit comunicatului transmis de Spitalul de urgență prof. Dr. Dimitrie Gerota, la 3 zile de la internare, pacientul a dezvoltat o simptomatologie respiratorie asociată cu febră, fapt ce i-a determinat pe medicii care îl aveau în observație să solicite în data de 9 martie efectuarea unor teste specifice pentru depistarea etiologiei infecțioase, inclusiv testul pentru Covid- 19.
Probele au fost trimise la Institutul Național de Boli Infecțioase Matei Balș, în jurul orei 14.30.
Pacientul are 60 de ani, este ofițer în rezerva MAI și a fost stabil hemodinamic și respirator până la momentul transferului la Institutul Național de Boli Infecțioase Matei Balș.
Spitalul a primit confirmarea faptului că pacientul este pozitiv pentru COVID-19 și raportat către structurile de conducere ale M.A.I., conform metodologiei.
Pacientul a fost transferat în cursul nopții de 9 spre 10 martie la Institutul Național de Boli Infecțioase Matei Balș în vederea continuării investigațiilor și a tratamentului de specialitate.
Ce măsuri a luat spitalul
- Restricționarea totală a accesului în spital;
- Efectuarea imediată a anchetei epidemiologice, cu identificarea tuturor contacților direcți;
- În prima parte a zilei de 10 martie , toți contacții direcți au fost testați pentru Covid-19 la Institutul Național de Boli Infecțioase Matei Balș și rămân sub supraveghere medicală și în izolare la domiciliu conform recomandărilor specialiștilor epidemiologici și infecțioși de la acest institut; –
- Tot în data de 10 martie s-au recoltat probe și de la pacienții cu risc.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_e896cf599036e90a0d95f14487b78ce2.jpg)
La momentul internării, pacientul declarase și semnase în formularele de consimțământ că nu a călătorit în afara țării în ultimele 2 luni, se mai arată în comunicatul unității medicale.
Pentru că a ascuns adevărul, ofițerul confirmat cu coronavirus, s-a ales cu dosar penal.
Acesta a mai îmbolnăvit şi alte trei persoane: fiul, nora gravidă şi nepotul de trei ani, scrie jurnalist.ro.
Ofițerul în rezervă este și angajat la ADP Sector 4.
Mai multe detalii despre acest caz, șiaici.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_20f4b732ec996db395bf8e8c5fd41a7f.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_b062c901c4e7322050b268cb2df31a37.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_8ab6f812adbc0f630295f6b7c902f4fb.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_3d99102017ed2abdf6e51ed331efd573.png)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_bd9a2e18f8c72a4f62e2aad89915e734.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_8d1a72e19207177af53e5ff5a277317e.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_3f8dc3a67e95abdb01f9086214b633cb.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_c469be7e9ad40f0d72e3a0c91d8bda70.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_ff41715c8d835d1a6818666123a0e881.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_fb46d77629ee6965bf5b0ae3708531c6.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_cc7bdecf4b1aa6c43ef342a2d4ed061f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_ad296b5b37d0aa2737e6b29caca2bb0b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_7d801695e1dc5b2f04426ce704f18536.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/115_c1743725c299b5254522b3ba850ff143.png)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_07396b84fadd205aca3bc7712568141c.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_38f8c0dc18c6444c091f241b7180c949.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_20345c06a16d009c6474651f9de63022.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_bb6de6fad1529cac241cd2dc6232993b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_0867b6a6c7c9a59cf75e56327da267b6.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_978826d10f3de15ef40965f89ea52d28.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_2eaab458ac54ac99ed03774a904db9db.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/254_3573c1fc6e9180ba845812601a05c7c3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_dc7f7e91d7156ce136fd5e59ff45ec07.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_46a29506b1e107f00516eb62f320b5f9.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.