Managerul Spitalului Judeţean Mavromati, Corneliu Mihai, susține că va fi nevoit să găsească soluții pentru că unitate medicală nu poate rămâne fără secție de pediatrie la Compartimentul de Primiri Urgențe (CPU).
„Am discutat cu medicii de la Pediatrie şi am stabilit să ia legătura cu colegi din judeţele alăturate, poate se vor prezenta la concurs. Urmează să dăm anunţul de concurs în revista Viaţa Medicală şi sperăm să vină candidaţi. Noi am mai dat o dată anunţ, dar nu a venit nimeni”, a explicat Corneliu Mihai, pentru stiri.botosani.ro.
Spitalul Județean Botoșani ar putea rămâne fără pediatri. Doar doi medici ar putea trata copiii la Compartimentul de Primiri Urgențe
Normativele de personal arată că un Compartiment de Primiri Urgențe ar trebui să funcționeze cu șase medici pentru a asigura consultațiile și gărzile. În schimb, la spitalul județean Botoșani, doar trei medici mai asigură activitatea CPU. În câteva luni, unul dintre medici va intra în concediu de creștere a copilului. În aceste condiții, cadrele medicale și-ar putea desfășura activitatea în condiții dificile. În fiecare zi trebuie să trateze aproape 100 de copii cu diferite probleme de sănătate.
Principalul pericol nu face se confruntă CPU este revenirea la forma de cameră de gardă. În această situație, toate cheltuielile compartimentului, inclusiv salariile, vor fi asigurate de Spitalul Județean de Urgență și nu de Miniterul Sănătății, așa cum se întâmplă acum.
„O să rog colegii din UPU să mai facă gărzi la Pediatrie, o să colaborăm şi cu medicii din spital, vom rezolva cumva situaţia”, susţine managerul.
Compartimentul de Primiri Urgențe al Spitalului Județean Botoșani are o istorie zbuciumată. Fosta cameră de gardă a fost reabilitateă complet pentru a fi transformată apoi în Compartiment. O bună perioadă de timp, Ministerul Sănătății a refuzat finanțarea acestuia până în 2015.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro