„Odată cu ieşirea din carantină a SJU Deva, se vor degreva celelalte unităţi medicale din judeţul Hunedoara unde, în prezent, sunt internaţi pacienţi depistaţi pozitiv sau suspecţi de infecţia cu SARS-CoV-2′, a informat, printr-un comunicat de presă, Consiliul Judeţean (CJ) Hunedoara.
În SJU Deva sunt internaţi 100 de pacienţi depistaţi pozitiv la infecţia cu noul coronavirus.
Pe de altă parte, 15 pacienţi au fost vindecaţi de COVID-19 şi au fost externaţi din spital.
Totodată, conform aceleiaşi surse, în cadrul spitalului continuă activitatea de dezinfecţie începută duminică la solicitarea managerului militar, Constantin Vlase. În cadrul operaţiunii va fi dezinfectată o suprafaţă de 80.000 de metri pătraţi. Serviciile de dezinfecţie sunt executate de o societate comercială de profil, iar costurile vor fi suportate integral şi exclusiv din bugetul SJU Deva.
SJU Deva se află sub management militar din data de 8 aprilie.